Ideea principală a basmului este noaptea dinaintea Crăciunului - ochi de aur. „Reprezentarea obiceiurilor populare în povestea lui N. V. Gogol „Noaptea de dinainte de Crăciun. De ce diavolul a furat luna

Prima lucrare despre lagărele staliniste, publicată în URSS. Descrierea unei zile obișnuite a unui prizonier obișnuit nu este încă o relatare completă a ororilor din Gulag, dar încă are un efect asurzitor și lovește sistemul inuman care a dat naștere lagărelor.

comentarii: Lev Oborin

Despre ce este această carte?

Ivan Denisovich Shukhov, alias Shch-854, se află în tabără de nouă ani. Povestea (din punct de vedere al volumului - mai degrabă o poveste) descrie ziua lui obișnuită de la trezire până la stingerea luminilor: această zi este plină de greutăți și mici bucurii (din câte se poate vorbi despre bucurii în tabără), se ciocnește cu autoritățile lagărului și discuțiile cu tovarășii în nenorocire, muncă dezinteresată și mici trucuri care alcătuiesc lupta pentru supraviețuire. „O zi din viața lui Ivan Denisovich” a fost, de fapt, prima lucrare despre lagărele apărute în presa sovietică - pentru milioane de cititori a devenit o revelație, un cuvânt de adevăr mult așteptat și scurtă enciclopedie viața Gulagului.

Alexandru Soljenițîn. 1953

Colecția Laski/Getty Images

Când a fost scris?

Soljenițîn a conceput o poveste despre o zi a unui prizonier aflat încă în lagăr, în 1950-1951. Lucrarea directă asupra textului a început pe 18 mai 1959 și a durat 45 de zile. În același timp - sfârșitul anilor 1950 - a fost lucrarea la cea de-a doua ediție a romanului „În primul cerc”, colecția de materiale pentru viitoarea „Roată roșie”, ideea Arhipelagului Gulag. , scrierea lui „Matryonin Dvor” și a mai multor „Tiny”; în paralel, Soljenițîn predă fizică și astronomie la o școală din Ryazan și este tratat pentru consecințele unei boli oncologice. La începutul anului 1961, Soljenițîn a editat O zi din viața lui Ivan Denisovici, înmuiind unele detalii, astfel încât textul să devină cel puțin „accesibil” teoretic pentru presa sovietică.

Casa din Ryazan unde a locuit Soljenițîn între 1957 și 1965

În vara lui 1963, „O zi...” apare într-un raport secret al CIA despre politica culturala URSS: agențiile de informații știu că Hrușciov a autorizat personal publicarea

Cum este scris?

Soljenițîn își stabilește un interval de timp strict: povestea începe cu un semnal de trezire și se termină cu a merge la culcare. Acest lucru îi permite autorului să arate esența rutinei taberei prin multe detalii, să reconstituie evenimente tipice. „Nu a construit, în esență, niciun complot extern, nu a încercat să înceapă acțiunea mai brusc și să o dezlănțuie mai eficient, nu a stârnit interesul pentru narațiunea sa cu trucurile intrigii literare”, a menționat. critic Vladimir Lakshin 1 Lakshin V. Ya. Ivan Denisovich, prietenii și dușmanii săi // Critica anilor 50-60 ai secolului XX / comp., preambul, notă. E. Yu. Skarlygina. M .: SRL „Agenția” KRPA Olimp”, 2004. P. 118. ⁠ : atenția cititorului este reținută de curajul și onestitatea descrierilor.

„Într-o zi...” se alătură tradiției basmului, adică imaginea vorbirii orale, non-libristice. Astfel, se realizează efectul percepției directe prin „ochii eroului”. În același timp, Soljenițîn amestecă diferite straturi lingvistice în poveste, reflectând realitatea socială a lagărului: jargonul și abuzul prizonierilor cot la cot cu birocrația abrevierilor, limba populară a lui Ivan Denisovich - cu diverse registre ale inteligenților. discursul lui Tsezar Markovich și katorranka Căpitan de rangul doi. ⁠ Buinovsky.

Cum nu am știut despre Ivan Șuhov? Cum să nu simtă că, în această dimineață liniștită geroasă, el, împreună cu mii de alții, era condus afară sub escortă cu câini în afara porților taberei pe un câmp înzăpezit - la obiect?

Ce a influențat-o?

Experiența în tabără a lui Soljenițîn și mărturiile altor deținuți din lagăr. Două tradiții mari și diferite ale literaturii ruse: eseul (a influențat ideea și structura textului) și skaz, de la Leskov la Remizov (a influențat stilul, limba personajelor și naratorului).

În ianuarie 1963, „O zi din viața lui Ivan Denisovici” a fost publicată în „Roman-gazeta” cu un tiraj de 700.000 de exemplare.

Prima ediție a poveștii în „Lumea Nouă”. 1962

„O zi din viața lui Ivan Denisovich” a fost publicată datorită unui set unic de circumstanțe: a existat un text al unui autor care a supraviețuit în lagăr și s-a recuperat în mod miraculos după o boală gravă; a existat un editor influent gata să lupte pentru acest text; a existat o cerere din partea autorităților de susținere a dezvăluirilor antistaliniste; au existat ambițiile personale ale lui Hrușciov, pentru care era important să se sublinieze rolul său în destalinizare.

La începutul lunii noiembrie 1961, după multe îndoieli dacă era timpul sau nu, Soljeniţîn a predat manuscrisul lui Raisa Orlova Raisa Davydovna Orlova (1918-1989) - scriitoare, filolog, activistă pentru drepturile omului. Din 1955 până în 1961 a lucrat în revista Foreign Literature. Împreună cu soțul ei, Lev Kopelev, i-a apărat pe Boris Pasternak, Joseph Brodsky, Alexander Solzhenitsyn. În 1980, Orlova și Kopelev au emigrat în Germania. În exil, au fost publicate cartea lor comună de memorii „Am trăit la Moscova”, romanele „Ușile se deschid încet”, „Hemingway în Rusia”. Cartea de memorii a lui Orlova „Amintiri din vremurile trecute” a fost publicată postum. ⁠ , soția prietenului și fostului său aliat Lev Kopelev Lev Zinovevich Kopelev (1912-1997) - scriitor, critic literar, activist pentru drepturile omului. În timpul războiului, a fost ofițer de propagandă și traducător din germană, în 1945, cu o lună înainte de încheierea războiului, a fost arestat și condamnat la zece ani de închisoare „pentru promovarea umanismului burghez” - Kopelev a criticat jafurile și violența împotriva populația civilă din Prusia de Est. În „Marfinskaya Sharashka” l-a cunoscut pe Alexander Soljenițîn. De la mijlocul anilor 1960, Kopelev a fost implicat în mișcarea pentru drepturile omului: vorbește și semnează scrisori în apărarea dizidenților și distribuie cărți prin samizdat. În 1980 a fost privat de cetățenie și a emigrat în Germania împreună cu soția sa, scriitoarea Raisa Orlova. Printre cărțile lui Kopelev - „Păstrează pentru totdeauna”, „Și el și-a creat un idol”, în colaborare cu soția sa, au fost scrise memorii „Am trăit la Moscova”. ⁠ , introdus ulterior în romanul „În primul cerc” sub numele de Rubin. Orlova a adus manuscrisul la „ Lume noua» editor și critic Anne Berzer Anna Samoilovna Berzer (nume real - Asya; 1917-1994) - critic, editor. Berzer a lucrat ca redactor la Literaturnaya Gazeta, la editura Scriitorul sovietic, la revistele Znamya și Moscova. Din 1958 până în 1971 a fost redactor la Novy Mir: a lucrat cu texte de Soljenițîn, Grossman, Dombrovsky, Trifonov. Berzer era cunoscut ca un editor genial și ca critic spiritual. În 1990, a fost publicată cartea lui Berzer Farewell, dedicată lui Grossman. ⁠ , iar ea i-a arătat povestea redactorului-șef al revistei, poetul Alexander Tvardovsky, ocolindu-și adjuncții. Șocat, Tvardovsky a lansat o întreagă campanie pentru a imprima povestea. O șansă pentru aceasta a fost oferită de recentele dezvăluiri ale lui Hrușciov XX și XXII Congrese ale PCUS La 14 februarie 1956, la cel de-al XX-lea Congres al PCUS, Nikita Hrușciov a prezentat un raport închis prin care condamna cultul personalității lui Stalin. La Congresul XXII, din 1961, retorica antistalinistă a devenit și mai dură: s-au auzit public cuvinte despre arestările, torturile, crimele lui Stalin împotriva poporului, s-a propus scoaterea trupului său din Mausoleu. După acest congres, așezările care poartă numele liderului au fost redenumite, iar monumentele lui Stalin au fost lichidate. ⁠ , cunoștința personală a lui Tvardovsky cu Hrușciov, atmosfera generală a dezghețului. Tvardovsky și-a asigurat recenzii pozitive de la mai mulți scriitori importanți - inclusiv Paustovsky, Chukovsky și Ehrenburg, care a fost în favoarea.

Această trupă era atât de fericită: toată lumea avea zece un pieptene. Și de la patruzeci și nouă, o astfel de serie a mers - douăzeci și cinci pentru toată lumea, indiferent

Alexandru Soljenițîn

Conducerea PCUS a propus să facă mai multe schimbări. Soljenițîn a fost de acord ca unii, în special, să-l menționeze pe Stalin pentru a-și sublinia responsabilitatea personală față de teroare și Gulag. Cu toate acestea, aruncați cuvintele brigadierului Tyurin: „Ești încă acolo, Creator, în ceruri. Îl înduri mult timp și îl lovești dureros.” Soljenițîn a refuzat: „... Aș ceda dacă ar fi pe cheltuiala mea sau pe cheltuiala literară. Dar aici s-au oferit să cedeze pe cheltuiala lui Dumnezeu și pe cheltuiala țăranului, iar eu am promis să nu fac asta niciodată. do" 2 Soljenițîn A. I. Un vițel cu un stejar: Eseuri viata literara. M.: Consimțământ, 1996. C. 44. ⁠ .

Exista pericolul ca povestea, care era deja fără copii, să „scurge” în străinătate și să fie publicată acolo - acest lucru ar închide posibilitatea publicării în URSS. „Că nu s-a întâmplat în aproape un an de la navigarea către Occident este un miracol nu mai puțin decât tipărirea în sine în URSS”, a menționat Soljenițîn. În cele din urmă, în 1962, Tvardovsky a reușit să transmită povestea lui Hrușciov - secretarul general a fost încântat de poveste și a autorizat publicarea acesteia, iar pentru aceasta a trebuit să se certe cu vârful Comitetului Central. Povestea a apărut în numărul din noiembrie 1962 al revistei Novy Mir cu un tiraj de 96.900 de exemplare; mai târziu, au fost tipărite alte 25.000 – dar acest lucru nu a fost suficient pentru toată lumea, „One Day...” a fost distribuit în liste și fotocopii. În 1963, „One Day...” a fost reeditat „ziarul roman” Una dintre cele mai răspândite publicații literare sovietice, publicată din 1927. Ideea era de a publica opere de artă pentru popor, în cuvintele lui Lenin, „sub forma unui ziar proletar”. Roman-gazeta a publicat lucrările principalilor scriitori sovietici - de la Gorki și Sholokhov la Belov și Rasputin, precum și texte ale unor autori străini: Voynich, Remarque, Hasek. ⁠ deja cu un tiraj de 700.000 de exemplare; aceasta a fost urmată de o ediție separată de carte (100.000 de exemplare). Când Soljenițîn a căzut în dizgrație, toate aceste publicații au început să fie retrase din biblioteci, iar până la perestroika, O zi ..., ca și celelalte lucrări ale lui Soljenițîn, a fost distribuită numai în samizdat și tamizdat.

Alexandru Tvardovsky. 1950 Redactor-șef al Novy Mir, unde a fost publicată pentru prima dată O zi din viața lui Ivan Denisovich

Anna Berser. 1971 Editorul Novy Mir, care i-a dat manuscrisul lui Soljenițîn lui Alexandru Tvardovsky

Vladimir Lakshin. anii 1990. Redactor-șef adjunct al lui Novy Mir, autor al articolului „Ivan Denisovich, prietenii și dușmanii săi” (1964)

Cum a fost primit?

Cea mai mare bunăvoință față de povestea lui Soljenițîn a devenit cheia răspunsurilor favorabile. În primele luni, în presa sovietică au apărut 47 de recenzii cu titluri zgomotoase: „A fi cetățean este obligat...”, „În numele unei persoane”, „Umanitatea”, „Adevărul aspru”, „În numele adevărul, în numele vieții” (autorul acestuia din urmă este un critic odios Vladimir Ermilov, care a participat la persecuția multor scriitori, inclusiv Platonov). Motivul multor recenzii este că represiunile sunt de domeniul trecutului: de exemplu, un scriitor de primă linie Grigori Baklanov Grigory Yakovlevich Baklanov (nume real - Fridman; 1923-2009) - scriitor și scenarist. A mers pe front la vârsta de 18 ani, a luptat în artilerie și a încheiat războiul cu gradul de locotenent. De la începutul anilor 1950, el publică povești și romane despre război; povestea sa A Span of the Earth (1959) a fost aspru criticată pentru „adevărul de șanț”, romanul iulie 1941 (1964), care descria distrugerea înaltului comandament al Armatei Roșii de către Stalin, nu a fost retipărit timp de 14 ani după primul publicare. În anii perestroikei, Baklanov a condus revista Znamya, sub conducerea sa Inima de câine a lui Bulgakov și Noi a lui Zamiatin au fost publicate pentru prima dată în URSS. ⁠ își spune recenzia „Fie ca asta să nu se mai întâmple niciodată”. În prima recenzie „ceremonială” din Izvestiya („Despre trecut de dragul viitorului”), Konstantin Simonov a pus întrebări retorice: „A cui voință rea, a cărui arbitraritate nemărginită i-ar putea sfâșia pe acești oameni sovietici - fermieri, constructori, muncitori, soldații — din familiile lor, de la muncă, în sfârșit, din războiul împotriva fascismului, să-i scoată în afara legii, în afara societății? Simonov a concluzionat: „Se pare că A. Soljenițîn s-a arătat în povestea sa ca un adevărat asistent al partidului în lucrarea sfântă și necesară de combatere a cultului personalității și a acestuia. consecințe" 3 Cuvântul își face drum: colecție de articole și documente despre AI Soljenițîn. 1962-1974 / intrare. L. Ciukovskoi, comp. V. Glotser și E. Chukovskaya. Moscova: calea rusă, 1998. C. 19, 21. ⁠ . Alți recenzenți au înscris povestea într-o mare tradiție realistă, l-au comparat pe Ivan Denisovich cu alți reprezentanți ai „poporului” din literatura rusă, de exemplu, cu Platon Karataev din Război și pace.

Poate cea mai importantă recenzie sovietică a fost articolul criticului Novomir Vladimir Lakshin „Ivan Denisovich, friends and foes” (1964). Analizând „O zi...”, Lakshin scrie: „Momentul acțiunii este indicat cu precizie în poveste - ianuarie 1951. Și nu știu despre alții, dar când am citit povestea, m-am tot gândit la ce făceam, la cum trăiam la vremea aceea.<…>Dar de unde nu am știut despre Ivan Șuhov? Cum să nu simtă că în această dimineață liniștită geroasă, el, împreună cu mii de alții, era condus afară sub escortă cu câini în afara porților taberei, pe un câmp înzăpezit - să obiect?" 4 Lakshin V. Ya. Ivan Denisovich, prietenii și dușmanii săi // Critica anilor 50-60 ai secolului XX / comp., preambul, notă. E. Yu. Skarlygina. M .: SRL „Agenția” KRPA Olimp”, 2004. P. 123. ⁠ Anticipând sfârșitul dezghețului, Lakshin a încercat să protejeze povestea de posibile hărțuiri, făcând rezerve cu privire la „spiritul său de partid” și a obiectat criticilor care i-au reproșat lui Soljenițîn faptul că Ivan Denisovich „nu poate... să pretindă rolul popularului. tipul epocii noastre” (adică nu se încadrează în modelul realist socialist normativ) că „întreaga sa filozofie se reduce la un singur lucru: supraviețuiește!”. Lakshin demonstrează - chiar în text - exemple de statornicie a lui Şuhov, care îi păstrează personalitatea.

Prizonierul Vorkutlag. Republica Komi, 1945.
Laski Diffusion/Getty Images

Valentin Kataev a numit „One Day...” fals: „protestul nu este afișat”. Korney Chukovsky a obiectat: „Dar acesta este întregul Adevăr poveste: călăii au creat astfel de condiții încât oamenii au pierdut cel mai mic concept de justiție...<…>... Și Kataev spune: cum să nu îndrăznească să protesteze măcar sub pături. Și cât de mult a protestat Kataev însuși în timpul regimului stalinist? El a compus imnuri de sclavi, ca Toate" 5 Chukovsky K. I. Jurnal: 1901-1969: În 2 volume. M .: OLMA-Press Star World, 2003. T. 2. C. 392. ⁠ . Este cunoscută o recenzie orală a lui Anna Akhmatova: „Această poveste este pe cale să fie citită și memorată - fiecare cetatean din toate cele două sute de milioane de cetăţeni ai sovieticului Uniune" 6 Chukovskaya L. K. Note despre Anna Akhmatova: în 3 volume. M .: Consimțământ, 1997. T. 2. C. 512. ⁠ .

După lansarea „One Day...” către editorii „New World” și autorul însuși a început să primească munți de scrisori cu mulțumiri și povești personale. Foștii prizonieri l-au întrebat pe Soljenițîn: „Ar trebui să scrieți o carte mare și la fel de adevărată pe această temă, în care să puteți afișa nu o zi, ci ani întregi”; „Dacă ai început această mare afacere, continuă-o și mai departe" 7 „Dragă Ivan Denisovich! ..” Scrisori de la cititori: 1962-1964. M.: Mod rusesc, 2012. C. 142, 177. ⁠ . Materialele trimise de corespondenții lui Soljenițîn au stat la baza Arhipelagului Gulag. Varlam Shalamov, autorul marilor Povești Kolyma și în viitor - răuvoitorul lui Soljenițîn, a acceptat cu entuziasm „O zi...”: „Povestea este ca poezia - totul este perfect în ea, totul este oportun”.

Gândul condamnatului - și ăla nu e liber, de altfel, se tot întoarce, răscolind totul: nu vor simți lipirea în saltea? Vor fi eliberați seara în unitatea medicală? căpitanul va fi închis sau nu?

Alexandru Soljenițîn

Bineînțeles, au venit și recenzii negative: de la staliniști, care justificau teroarea, de la oameni cărora le era teamă că publicația ar dăuna prestigiului internațional al URSS, de la cei șocați de limbajul grosolan al eroilor. Uneori, aceste motivații se suprapun. Un cititor, un fost maistru liber în locurile de detenție, a fost indignat: cine i-a dat lui Soljenițîn dreptul de a „calomni fără vină atât ordinea care există în lagăr, cât și oamenii care sunt chemați să protejeze prizonierii...<…>Aceste ordine nu-i plac eroul poveștii și autorul, dar sunt necesare și necesare statului sovietic! Un alt cititor a întrebat: „Deci spune-mi, de ce, ca niște bannere, îți desfac pantalonii murdari în fața lumii?<…>Nu pot accepta această muncă, pentru că îmi umilește demnitatea de sovietic uman" 8 „Dragă Ivan Denisovich! ..” Scrisori de la cititori: 1962-1964. M.: Mod rusesc, 2012. C. 50-55, 75. ⁠ . În Arhipelagul Gulag, Soljenițîn citează și scrisori indignate de la foștii angajați ai organelor punitive, până la astfel de autojustificări: serviciu" 9 Soljenițîn A. I. Arhipelagul Gulag: În 3 volume. M .: Centrul „Lumea Nouă”, 1990. T. 3. C. 345. ⁠ .

În emigrare, lansarea „One Day...” a fost percepută ca un eveniment important: povestea nu numai că era izbitor de diferită ca ton de proza ​​sovietică disponibilă în Occident, dar confirma și informațiile cunoscute de emigranți despre lagărele sovietice.

În Occident, „O zi din viața lui Ivan Denisovici” a fost întâmpinată cu atenție - printre intelectualii de stânga, potrivit lui Soljenițîn, el a ridicat primele îndoieli cu privire la progresivitatea experimentului sovietic: șocat. Dar acest lucru i-a făcut și pe unii recenzori să se îndoiască de calitatea literară a textului: „Aceasta este o senzație politică, nu una literară.<…>Dacă schimbăm scena în Africa de Sud sau Malaezia... obținem un eseu cinstit, dar scris grosolan despre complet de neînțeles oameni" 10 Magner T. F. Alexander Soljenițîn. O zi din viața lui Ivan Denisovich // Jurnalul slav și est european. 1963 Vol. 7. Nr. 4. pp. 418-419. ⁠ . Pentru alți recenzenți, politica nu a umbrit semnificația etică și estetică a poveștii. Slavist american Franklin Reeve Franklin Reeve (1928-2013) - scriitor, poet, traducător. În 1961, Reeve a devenit unul dintre primii profesori americani care au venit în URSS pentru un schimb; în 1962 a fost traducătorul poetului Robert Frost în timpul întâlnirii sale cu Hrușciov. În 1970, Reeve a tradus discursul lui Alexander Soljenițîn pentru Nobel. Din 1967 până în 2002 a predat literatură la Universitatea Wesleyan din Connecticut. Reeve este autorul a peste 30 de cărți: poezii, romane, piese de teatru, articole critice, traduceri din limba rusă. ⁠ și-a exprimat teama că „One Day” va fi citit doar ca „o altă performanță la olimpiada politică internațională”, o expunere senzațională a comunismului totalitar, în timp ce sensul poveștii este mult mai larg. Criticul îl compară pe Soljenițîn cu Dostoievski și „O zi” - cu „Odiseea”, văzând în poveste „cea mai profundă afirmație valoare umanăși demnitatea umană”: „În această carte, persoana „obișnuită” în condiții inumane este studiată până la adâncimi" 11 Reeve F.D. Casa celor vii // Kenyon Review. 1963 Vol. 25. Nr. 2. Pg. 356-357. ⁠ .

Vasele prizonierilor într-un lagăr de muncă forțată

Prizonieri din Vorkutlag. Republica Komi, 1945

Laski Diffusion/Getty Images

Pentru o scurtă perioadă, Soljenițîn a devenit un maestru recunoscut al literaturii sovietice. A fost acceptat în Uniunea Scriitorilor, a mai publicat câteva lucrări (cea mai notabilă este povestea lungă „Matryonin Dvor”), s-a discutat serios posibilitatea de a-i acorda Premiul Lenin pentru „O zi...”. Soljenițîn a fost invitat la mai multe „întâlniri ale liderilor partidului și guvernului cu personalități culturale și artistice” (și a lăsat amintiri caustice despre aceasta). Dar de la mijlocul anilor 1960, odată cu reducerea dezghețului care a început sub Hrușciov, cenzura a încetat să mai lase lucrurile noi ale lui Soljenițîn să treacă: proaspăt rescrise „În primul cerc” și „Secția de cancer” nu au apărut în presa sovietică până la perestroika însăși. , dar au fost publicate în Occident. „Descoperirea accidentală cu Ivan Denisovich nu a împăcat în nici un fel sistemul cu mine și nu a promis o mișcare ușoară în continuare”, a explicat el mai târziu. Soljeniţîn 12 Solzhenitsyn A.I. Un vițel cu un stejar: Eseuri despre viața literară. M.: Consimțământ, 1996. C. 50. ⁠ . În paralel, a lucrat la cartea sa principală - Arhipelagul Gulag, un studiu unic și scrupulos - în măsura în care circumstanțele i-au permis autorului - studiu al sistemului punitiv sovietic. În 1970, Soljenițîn a fost premiat Premiul Nobel- în primul rând pentru „O zi din viața lui Ivan Denisovici”, iar în 1974 a fost privat de cetățenia sovietică și trimis în străinătate - scriitorul va trăi în exil timp de 20 de ani, rămânând publicist activ și acționând din ce în ce mai mult în rolul enervant. a unui profesor sau a unui profet.

După perestroika, O zi din viața lui Ivan Denisovich a fost retipărită de zeci de ori, inclusiv ca parte a lucrărilor colectate în 30 de volume ale lui Soljenițîn (M.: Vremya, 2007), cele mai autorizate până în prezent. În 1963, lucrarea a fost filmată la televiziunea engleză, în 1970 - o adaptare de film cu drepturi depline (coprodusă de Norvegia și Marea Britanie; Soljenițîn a reacționat pozitiv la film). „One Day” a fost montat în teatru de mai multe ori. Prima adaptare de film rusesc ar trebui să apară în următorii ani: în aprilie 2018, filmul bazat pe Ivan Denisovich a început să fie filmat de Gleb Panfilov. Din 1997, „O zi din viața lui Ivan Denisovich” a fost inclusă în obligatoriu curiculumul scolar asupra literaturii.

Alexandru Soljenițîn. 1962

Știri RIA

„O zi” - prima lucrare rusă despre Marea Teroare și lagăre?

Nu. Prima lucrare în proză despre Marea Teroare este povestea Lidiei Chukovskaya „Sofya Petrovna”, scrisă încă din 1940 (soțul lui Chukovskaya, remarcabilul fizician Matvey Bronstein, a fost arestat în 1937 și împușcat în 1938). În 1952, a fost publicat la New York un roman al emigrantului din al doilea val Nikolai Narokov, Valori imaginare, care descrie apogeul terorii lui Stalin. Lagărele lui Stalin sunt menționate în epilogul Doctorului Jivago al lui Pasternak. Varlam Shalamov, ale cărui povești Kolyma sunt adesea puse în contrast cu proza ​​lui Soljenițîn, a început să le scrie în 1954. Partea principală a „Requiemului” lui Akhmatova a fost scrisă în 1938-1940 (la acea vreme fiul ei Lev Gumilyov se afla în lagăr). În Gulag însuși au fost create și opere de artă, în special poezii care erau mai ușor de reținut.

Se spune de obicei că O zi din viața lui Ivan Denisovich a fost prima lucrare publicată despre Gulag. Este nevoie de o avertizare aici. În ajunul publicării One Day, editorii Izvestia, care știau deja despre lupta lui Tvardovsky pentru Soljenițîn, au publicat povestea George Shelest Georgy Ivanovich Shelest (nume real - Malykh; 1903-1965) - scriitor. La începutul anilor 1930, Shelest a scris povești despre război civilși partizani, au lucrat în ziarele din Trans-Baikal și din Orientul Îndepărtat. În 1935 s-a mutat în regiunea Murmansk, unde a lucrat ca secretar de redacție al comuniștilor Kandalaksha. În 1937, scriitorul a fost acuzat de organizare răscoala armatăși trimis în Tabăra Lacului; 17 ani mai târziu a fost reabilitat. După eliberare, Shelest a plecat în Tadjikistan, unde a lucrat la construcția unei centrale hidroelectrice, unde a început să scrie proză pe o temă de tabără. ⁠ „Nugget” este despre comuniștii care au fost reprimați în 1937 și care spălau aur în Kolyma („La ședința editorială a Izvestiei, Adzhubey a fost supărat că nu ziarul său a „descoperit” un important subiect" 13 Solzhenitsyn A.I. Un vițel cu un stejar: Eseuri despre viața literară. M.: Consimțământ, 1996. C. 45. ⁠ ). Tvardovsky, într-o scrisoare către Soljenițîn, s-a plâns: „... Pentru prima dată, cuvinte precum „operă”, „sexot”, „rugăciune de dimineață” etc. au fost introduse în uz pe pagina tipărită. Cum" 14 „Dragă Ivan Denisovich! ..” Scrisori de la cititori: 1962-1964. M.: Mod rusesc, 2012. C. 20. ⁠ . Soljenițîn a fost supărat de apariția poveștii lui Shelest la început, „dar apoi m-am gândit: ce îl oprește?<…>„Prima descoperire” a subiectului – cred că nu au reușit. Și cuvintele? Dar nu au fost inventate de noi, nu putem lua un brevet pentru ele cheltuieli" 15 „Dragă Ivan Denisovich! ..” Scrisori de la cititori: 1962-1964. M.: Mod rusesc, 2012. C. 25. ⁠ . Revista de emigranți Posev în 1963 a vorbit disprețuitor despre Nugget, crezând că aceasta este o încercare „pe de o parte, de a stabili mitul că în lagăre, cekistii buni și membrii de partid au suferit și au murit de răul unchi Stalin; pe de altă parte, prin arătarea stărilor de spirit ale acestor amabili cekişti şi membri de partid, să creeze un mit că în lagăre, îndurând nedreptatea şi chinul, sovieticii, prin credinţa lor în regim, prin „dragostea” lor pentru el, au rămas. sovietic oameni" 16 Comandantul de brigadă al Cheka-OGPU „își aduce aminte” de lagăre... // Semănat. 1962. Nr. 51-52. S. 14. ⁠ . La sfârșitul poveștii lui Sheles, prizonierii care au găsit pepita de aur decid să nu o schimbe cu mâncare și șuviță, ci să o predea autorităților și să primească recunoștință „pentru că au ajutat poporul sovietic în zilele grele” - Soljenițîn, desigur , nu are nimic asemănător, deși mulți prizonieri din Gulag au rămas comuniști ortodocși (Soljenițîn însuși a scris despre asta în Arhipelagul Gulag și romanul În primul cerc). Povestea lui Shelest a trecut aproape neobservată: existau deja zvonuri despre publicarea iminentă a „One Day ...”, iar textul lui Soljenițîn a devenit o senzație. Într-o țară în care toată lumea știa despre lagăre, nimeni nu se aștepta ca adevărul despre ele să fie exprimat public, în mii de exemplare – chiar și după cele XX și XXII Congrese ale PCUS, care au condamnat represiunile și cultul personalității lui Stalin.

Lagăr de muncă corecțională din Karelia. anii 1940

Este adevărată viața în tabără în O zi din viața lui Ivan Denisovich?

Principalii judecători de aici au fost foștii prizonieri înșiși, care au apreciat „O zi...” foarte bine și au scris scrisori de mulțumire lui Soljenițîn. Desigur, au existat câteva plângeri și clarificări: într-un subiect atât de dureros, tovarășii de nenorocire ai lui Soljenițîn erau importanți fiecare lucru. Unii prizonieri au scris că „regimul lagărului în care stătea Ivan Denisovich era din plămâni”. Soljenițîn a confirmat acest lucru: alocația specială în care Șuhov și-a ispășit ultimii ani de închisoare nu era ca lagărul din Ust-Izhma, unde a ajuns Ivan Denisovici, unde a făcut scorbut și și-a pierdut dinții.

Unii i-au reproșat lui Soljenițîn că a exagerat zelul zek-ului pentru muncă: „Nimeni, cu riscul de a se lăsa pe sine și brigada fără hrană, nu ar continua să pună perete" 17 Abelyuk E. S., Polivanov K. M. Istoria literaturii ruse a secolului XX: O carte pentru profesori și studenți luminați: În 2 cărți. M .: New Literary Review, 2009. C. 245. ⁠ , - totuși, Varlam Shalamov a subliniat: „Entuziasmul pentru munca lui Șuhov și a celorlalți brigadieri se arată subtil și cu adevărat atunci când aceștia pun zidul.<…>Acest entuziasm pentru muncă este oarecum asemănător cu acel sentiment de entuziasm când două coloane înfometate se depășesc reciproc.<…>Este posibil ca acest tip de pasiune pentru muncă să fie ceea ce salvează oamenii.” „Cum poate supraviețui Ivan Denisovici zece ani, zi și noapte doar blestemându-și munca? La urma urmei, el este cel care trebuie să se spânzure pe primul suport! – a scris mai târziu Soljeniţîn 18 Soljenițîn A. I. Arhipelagul Gulag: În 3 volume. M .: Centrul „Lumea Nouă”, 1990. T. 2. S. 170. ⁠ . El credea că astfel de plângeri provin de la „fost smucituri Nemernicii din lagăr erau numiți prizonieri care au primit o poziție privilegiată, „fără praf”: un bucătar, un funcționar, un depozitar, un ofițer de serviciu. ⁠ și prietenii lor inteligenți care nu au fost niciodată închiși”.

Dar niciunul dintre supraviețuitorii Gulagului nu i-a reproșat lui Soljenițîn că a mințit, că a denaturat realitatea. Evgenia Ginzburg, autoarea cărții The Steep Route, oferindu-și manuscrisul lui Tvardovsky, a scris despre O zi... opțiuni diferite) timp de 18 ani. Au existat o mulțime de scrisori similare de la deținuții din lagăr, deși „O zi din viața lui Ivan Denisovich” nu menționează nici măcar o zecime din greutățile și atrocitățile care au fost posibile în lagăre - Soljenițîn face această lucrare în „Arhipelagul Gulag”. .

Cazarmă pentru prizonierii din Ponyshlag. Regiunea Perm, 1943

Sovfoto/UIG prin Getty Images

De ce a ales Soljenițîn un astfel de titlu pentru poveste?

Cert este că nu Soljenițîn a fost cel care l-a ales. Numele sub care Soljenițîn și-a trimis manuscrisul lui Novy Mir a fost Shch-854, numărul personal al lui Ivan Denisovich Shukhov în lagăr. Acest nume a concentrat toată atenția asupra eroului, dar era impronunciabil. Povestea avea și un titlu sau subtitlu alternativ - „O zi a unui condamnat”. Pe baza acestei opțiuni, Editor sef„Lumea nouă” Tvardovsky a propus „O zi din viața lui Ivan Denisovich”. Aici se pune accentul pe timp, durată, titlul este aproape egal cu conținutul. Soljenițîn a acceptat cu ușurință această opțiune de succes. Este interesant că Tvardovsky a propus un nou nume pentru Matryonin Dvor, care a fost inițial numit „Un sat nu merită fără un om drept”. Aici considerentele de cenzură au jucat un rol în primul rând.

De ce o zi și nu o săptămână, lună sau an?

Soljenițîn recurge în mod deliberat la o limitare: în decursul unei zile, în tabără au loc o mulțime de evenimente dramatice, dar în general de rutină. „Au fost trei mii șase sute cincizeci și trei de astfel de zile în mandatul său de la clopot la clopot”: înseamnă că aceste evenimente, familiare lui Shuhov, se repetă de la o zi la alta și o zi nu este mult diferită de alta. O zi se dovedește a fi suficientă pentru a arăta întreaga tabără - cel puțin acea tabără relativ „prosperă” sub un regim relativ „prosper” în care Ivan Denisovici trebuia să stea. Soljenițîn continuă să enumere numeroase detalii despre viața taberei chiar și după punctul culminant al poveștii - așezarea blocurilor de zgârieturi la construcția unei centrale termice: acest lucru subliniază că ziua nu se termină, mai sunt multe minute dureroase înainte, că viața nu este. literatură. Anna Akhmatova a remarcat: „În Bătrânul și marea lui Hemingway, detaliile mă irită. Piciorul era amorțit, un rechin a murit, a băgat cârligul, nu a băgat cârligul etc. Și totul fără rezultat. Și aici este nevoie de fiecare detaliu și drum" 19 Saraskina L. I. Alexander Soljenițîn. M.: Molodaya gvardiya, 2009. C. 504. ⁠ .

„Acțiunea se desfășoară pentru o perioadă limitată de timp într-un spațiu închis” este o tehnică de eseu caracteristică (se pot aminti texte din colecţii „fiziologice”. Colecții de lucrări din genul eseului moral cotidian. Una dintre primele colecții „fiziologice” din Rusia este „A noastră, scoase din viață de ruși”, compilată de Alexander Bashutsky. Cel mai faimos este almanahul „Fiziologia Petersburgului” de Nekrasov și Belinsky, care a devenit manifestul școlii naturale. ⁠ , lucrări individuale de Pomyalovsky, Nikolai Uspensky, Zlatovratsky). „O zi” este un model productiv și de înțeles, care, după Soljenițîn, este folosit de textele „revizuite”, „enciclopedice” care nu mai aderă la o agendă realistă. Într-o zi (și - aproape tot timpul - într-un spațiu închis) se realizează o acțiune; evident, cu ochii pe Soljenițîn, Vladimir Sorokin își scrie „Ziua Oprichnikului”. (Apropo, aceasta nu este singura asemănare: limbajul „popular” exagerat al „Zilei lui Oprichnik” cu limbajul său popular, neologisme și inversiuni se referă la limbajul poveștii lui Soljenițîn.) În Blue Fat a lui Sorokin, îndrăgostiții Stalin și Hrușciov discută povestea „O zi din viața lui Ivan Denisovich”, scrisă de un fost prizonier al „lagărelor de dragoste forțată din Crimeea” (LOVELAG); liderii poporului sunt nemulțumiți de sadismul insuficient al autorului - aici Sorokin parodiază disputa de lungă durată dintre Soljenițîn și Shalamov. În ciuda naturii în mod clar parodia, povestea fictivă păstrează aceeași structură de „o zi”.

Harta lagărelor de muncă din URSS. 1945

De ce Ivan Denisovich are numărul Shch-854?

Atribuirea numerelor, desigur, este un semn de dezumanizare - prizonierii nu au oficial nume, patronimice și nume de familie, li se adresează astfel: „Yu patruzeci și opt! Mâinile înapoi!”, „Bae cinci sute două! Trage!" Un cititor atent al literaturii ruse își va aminti aici de „Noi” lui Zamyatin, unde personajele poartă nume precum D-503, O-90 - dar la Soljenițîn ne confruntăm nu cu distopie, ci cu detalii realiste. Numărul Shch-854 nu are nicio legătură cu numele real al lui Shukhov: eroul din One Day, căpitanul Buynovsky, avea numărul Shch-311, Soljenițîn însuși avea numărul Shch-262. Prizonierii purtau astfel de numere pe haine (în binecunoscuta fotografie în scenă a lui Soljenițîn, numărul este cusut pe o jachetă căptușită, pantaloni și șapcă) și erau obligați să-și monitorizeze starea - acest lucru aduce numerele mai aproape de stelele galbene pe care evreii li s-a ordonat să poarte în Germania nazistă (alți persecutați aveau amprentele grupurilor naziste - țigani, homosexuali, martorii lui Iehova...). În lagărele de concentrare germane, prizonierii purtau și ei numere pe haine, iar la Auschwitz erau tatuați pe braț.

Codurile numerice joacă, în general, un rol important în tabără dezumanizare 20 Pomorska K. Lumea supracodificată a Soljenițînului // Poetica astăzi. 1980 Vol. 1. Nr. 3, Număr special: Naratologia I: Poetica ficţiunii. p. 165. ⁠ . Descriind divorțul zilnic, Soljenițîn vorbește despre împărțirea camperilor în brigăzi. Oamenii sunt numărați după cap ca vitele:

- Mai întâi! Al doilea! Al treilea!

Și cei cinci s-au despărțit și au mers în lanțuri separate, așa că uitați-vă măcar din spate, cel puțin din față: cinci capete, cinci spate, zece picioare.

Iar al doilea paznic - controlorul, stă tăcut la celelalte balustrade, verifică doar dacă contul este corect.

În mod paradoxal, aceste capete aparent lipsite de valoare sunt importante pentru raportare: „O persoană este mai valoroasă decât aurul. Un cap din spatele firului va lipsi - vă veți adăuga propriul cap acolo. Astfel, dintre forțele represive ale lagărului, una dintre cele mai semnificative este birocrația. Acest lucru este dovedit chiar și de cele mai mici detalii absurde: de exemplu, colegul prizonier al lui Shuhov, Cezar, nu i s-a ras mustața în lagăr, deoarece în fotografia din dosarul de anchetă poartă o mustață.

Pedeapsă în Vorkutlag. Republica Komi, anii 1930–40

Știri RIA"

Jachetă căptușită numerotată purtată de deținuții din lagărele de muncă forțată

Lanmas/Alamy/TASS

În ce tabără era Ivan Denisovich?

Textul „One Day” arată clar că această tabără este „muncă silnică”, relativ nouă (nimeni nu a îndeplinit încă un mandat complet în ea). Vorbim despre un lagăr special - numele lagărului, creat pentru prizonierii politici, a fost primit în 1948, deși munca forțată a fost returnată în sistemul penitenciar încă din 1943. Acțiunea „One Day” are loc, după cum ne amintim, în 1951. Din odiseea anterioară de tabără a lui Ivan Denisovich, rezultă că pentru cea mai mare parte a mandatului său a fost în Ust-Izhma (Komi ASSR) împreună cu criminali. Noii săi colegi de campare cred că asta este încă nici o soartă mai rea Scopul lagărelor speciale era izolarea „dușmanilor poporului” de prizonierii obișnuiți. Regimul din ele era asemănător cu cel al unei închisori: gratii la ferestre, barăci încuiate noaptea, interdicția de a părăsi cazarma după orele de lucru și numere pe haine. Astfel de prizonieri erau folosiți pentru muncă deosebit de grea, de exemplu, în mine. Cu toate acestea, în ciuda condițiilor mai dificile, pentru mulți prizonieri zona politică a fost o soartă mai bună decât tabăra gospodăriei, unde „politicul” era terorizat de „hoți”. ⁠ : „Tu, Vanya, ai petrecut opt ​​ani - în ce lagăre? .. Erai în tabere de gospodărie, locuiai acolo cu femeile. Nu purtai numere.

Indicațiile unui loc anume în textul poveștii în sine sunt doar indirecte: de exemplu, deja pe primele pagini, „bătrânul lup de tabără” Kuzemin le spune noilor veniți: „Iată, băieți, legea este taiga”. Cu toate acestea, această vorbă era comună în multe lagăre sovietice. Temperatura în timpul iernii în tabăra în care stă Ivan Denisovich poate scădea sub patruzeci de grade - dar astfel de condiții climatice există și în multe locuri: în Siberia, Urali, Chukotka, Kolyma și Nordul Îndepărtat. Numele „Sotsgorodok” ar putea oferi un indiciu (de dimineață Ivan Denisovich visează că brigada sa nu va fi trimisă acolo): au existat mai multe așezări cu acest nume (toate au fost construite de condamnați) în URSS, inclusiv în locuri cu un climat aspru, dar era un nume tipic si „depersonalizeaza” locul actiunii. Mai degrabă, trebuie să presupunem că lagărul lui Ivan Denisovici reflectă condițiile lagărului special în care Soljenițîn însuși a fost închis: lagărul de muncă silnică Ekibastuz, mai târziu parte din Steplaga Un lagăr pentru prizonieri politici, care era situat în regiunea Karaganda din Kazahstan. Prizonierii „steplag” lucrau în mine: extrageau minereuri de cărbune, cupru și mangan. În 1954, în lagăr a avut loc o revoltă: cinci mii de prizonieri au cerut sosirea comisiei de la Moscova. Rebeliunea a fost înăbușită cu brutalitate de trupe. Steplag a fost lichidat doi ani mai târziu. ⁠ În Kazahstan.

Hall of Fame a lagărului de muncă forțată

Imagini artistice/Imagini de patrimoniu/Imagini Getty

De ce a fost închis Ivan Denisovici?

Soljenițîn scrie deschis despre asta: Ivan Denisovici a luptat (a mers pe front în 1941: „Am fost demis dintr-o femeie, șef cetățean, în anul patruzeci și unu”) și a căzut în captivitate germană, apoi a trecut de acolo la el. propriu - dar șederea sovieticului un soldat în captivitate germană a fost adesea echivalată cu trădare. Conform NKVD 21 Krivosheev G. F. Rusia și URSS în războaiele secolului XX: Studiu statistic / Ed. G. F. Krivosheeva. M.: OLMA-Press, 2001. C. 453-464. ⁠ , din 1.836.562 de prizonieri de război care s-au întors în URSS, 233.400 de oameni au ajuns în Gulag sub acuzația de trădare. Astfel de persoane au fost condamnate în temeiul articolului 58, paragraful 1a, din Codul penal al RSFSR („Trădarea Patriei”).

Și a fost așa: în luna februarie a celui de-al patruzeci și doi de ani în Nord-Vest, întreaga lor armată a fost înconjurată și nu au fost aruncați nimic de mâncare din avioane și nici măcar nu erau acele avioane. Au ajuns în punctul în care au tăiat copitele cailor care muriseră, au înmuiat acea cornee în apă și au mâncat. Și nu era nimic de împușcat. Și așa, încetul cu încetul, nemții i-au prins și i-au dus prin păduri. Și într-un grup de așa ceva, Șuhov a petrecut câteva zile în captivitate, în același loc, în păduri, iar cei cinci au fugit. Și s-au strecurat prin păduri, prin mlaștini - ca prin minune au ajuns la ale lor. Doar doi mitralieri și-au depus pe al lor la fața locului, al treilea a murit din cauza rănilor, iar doi dintre ei au ajuns. Dacă ar fi mai deștepți, ar spune că au rătăcit prin păduri și nu ar ieși nimic din ei. Și au deschis: se spune, din captivitatea germană. Din captivitate?? Mama ta este! Agenți fasciști! Și după gratii. Ar fi fost cinci, poate că ar fi comparat mărturia, ar fi crezut-o, dar doi nu au putut: au fost de acord, spun ei, nenorociți, să scape.

Agenții de contrainformații l-au bătut pe Șuhov pentru a-l obliga să semneze o declarație despre el însuși („dacă nu o semnezi, vei avea o haină de mazăre, dacă o semnezi, vei mai trăi puțin”). Până când povestea are loc, Ivan Denisovich a fost în lagăr pentru al nouălea an: ar trebui să fie eliberat la mijlocul anului 1952. Penultima frază a poveștii - „Au fost trei mii șase sute cincizeci și trei de astfel de zile în mandatul său de la clopot la clopoțel” (să fim atenți la lungi, „cuvinte”, scrierea cifrelor) - nu ne permite să spunem fără echivoc că Ivan Denisovich va fi eliberat: la urma urmei, mulți deținuți de lagăr care și-au ispășit mandatul, în loc să fie eliberați, au primit unul nou; Și lui Shuhov se teme de asta.

Soljenițîn însuși a fost condamnat conform paragrafelor 10 și 11 ale articolului 58 pentru propagandă și agitație antisovietică în condiții de război: în conversațiile personale și corespondența, și-a permis să-l critice pe Stalin. În ajunul arestării sale, când luptele se desfășurau deja în Germania, Soljenițîn și-a retras bateria din încercuirea germană și a primit Ordinul Steagului Roșu, dar la 9 februarie 1945 a fost arestat în Prusia de Est.

Poarta minei de cărbune Vorkutlag. Republica Komi, 1945

Laski Diffusion/Getty Images

Prizonieri la locul de muncă. Ozerlag, 1950

Ce poziție ocupă Ivan Denisovich în lagăr?

Structura socială a Gulagului poate fi descrisă în moduri diferite. Să spunem, înainte de înființarea serviciilor speciale, contingentul lagărelor era clar împărțit în hoți și politici, „articolul 58” (în Ust-Izhma, Ivan Denisovich aparține, desigur, celui din urmă). Pe de altă parte, deținuții sunt împărțiți în cei care participă la „munca generală” și „proști” - cei care au reușit să ocupe un loc mai avantajos, o poziție relativ ușoară: de exemplu, să obțină un loc de muncă la birou sau un tăietor de pâine. , munca intr-o specialitate necesara in tabara (croitor, cizmar, doctor, bucatar). Soljenițîn scrie în Arhipelagul Gulag: printre cei de lungă durată din cincizeci și opta - cred - 9/10. Ivan Denisovich nu aparține „proștilor” și îi tratează cu dispreț (de exemplu, îi numește într-un mod generalizat „proști”). „Alegând eroul poveștii lagărului, am luat un muncitor din greu, nu am putut lua pe nimeni altcineva, pentru că numai el poate vedea raporturile adevărate ale lagărului (de îndată ce un soldat de infanterie poate cântări întreaga greutate a războiului, dar din anumite motive nu el este cel care scrie memorii). Această alegere a erouului și câteva declarații dure din poveste i-au nedumerit și jignit pe alți foști proști ”, a explicat Soljenițîn.

Printre muncitori, precum și printre „proști”, există o ierarhie. De exemplu, „unul dintre ultimii brigadieri” Fetyukov, în sălbăticie – „un mare șef într-un birou”, nu se bucură de respectul nimănui; Ivan Denisovich îl numește „Fetyukov șacalul” pentru sine. Un alt brigadier, Senka Klevshin, care fusese în Buchenwald într-o măsură specială, a avut, poate, mai greu decât Şuhov, dar era pe picior de egalitate cu el. Brigadierul Tyurin ocupă o poziție separată - este personajul cel mai idealizat din poveste: întotdeauna corect, capabil să-și protejeze pe ai lui și să-i salveze de condiții criminale. Șuhov este conștient de subordonarea sa față de brigadier (aici este important ca, conform legilor nescrise lagărului, brigadierul să nu aparțină „proștilor”), dar pentru scurt timp se poate simți egal cu el: „Du-te, brigadier! Du-te, e nevoie de tine acolo! - (Șuhov îl numește Andrei Prokofievici, dar acum l-a prins din urmă pe brigadier în munca sa. Nu este că el gândește așa: „Iată, am ajuns din urmă”, dar pur și simplu simte că este.)”.

Ivan Denisici! Nu este necesar să vă rugați pentru ca un colet să fie trimis sau pentru o porție suplimentară de tern. Ceea ce este înalt printre oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu!

Alexandru Soljenițîn

Materie și mai subtilă - relația" om obisnuit» Şuhov cu prizonieri intelectuali. Atât critica sovietică, cât și cea necenzurată i-au reproșat uneori lui Soljenițîn respectul insuficient pentru intelectuali (autorul termenului disprețuitor „educat” a dat de fapt un motiv pentru aceasta). „Sunt îngrijorat și de atitudinea oamenilor de rând, a tuturor acestor muncitori din tabără, față de acei intelectuali care sunt încă îngrijorați și continuă, chiar și în lagăr, să se ceartă despre Eisenstein, despre Meyerhold, despre cinema și literatură și despre noul piesa lui Y. Zavadsky... Uneori se simte atitudinea ironică, iar uneori disprețuitoare a autorului față de astfel de oameni”, a scris criticul I. Cicerov. Vladimir Lakshin îl surprinde despre faptul că nu se spune un cuvânt despre Meyerhold în „One Day...”: pentru un critic, acest nume este „doar un semn al unor interese spirituale deosebit de rafinate, un fel de dovadă a inteligenta" 22 Lakshin V. Ya. Ivan Denisovich, prietenii și dușmanii săi // Critica anilor 50-60 ai secolului XX / comp., preambul, notă. E. Yu. Skarlygina. M .: SRL „Agenția „KRPA Olimp”, 2004. S. 116-170. ⁠ . În ceea ce privește Șuhov și Țezar Markovich, pe care Ivan Denisovici este gata să-l slujească și de la care așteaptă servicii reciproce, există într-adevăr ironie - dar, potrivit lui Lakshin, aceasta este legată nu de inteligența lui Tsezar, ci de izolarea lui, totul cu aceeași abilitate de a se așeza, cu conservat și în tabără cu snobism: „Cezar s-a întors, și-a întins mâna după terci, la Șuhov și nu a privit, de parcă terciul însuși ar fi ajuns prin aer și pentru al lui: „ Dar ascultă, arta nu este ce, ci cum.” Nu este o coincidență că Soljenițîn pune una lângă alta o judecată „formalistă” despre artă și un gest disprețuitor: în sistemul de valori al „One Day...” acestea sunt destul de interconectate.

Vorkutlag. Republica Komi, anii 1930–40

Ivan Denisovich - un erou autobiografic?

Unii cititori au încercat să ghicească în care dintre eroi s-a scos în evidență Soljenițîn: „Nu, acesta nu este Ivan Denisovich însuși! Și nu Buynovsky... Sau poate Tyurin?<…>Este cu adevărat un paramedic-scriitor care, fără să lase amintiri bune, încă nu este așa rău?" 23 „Dragă Ivan Denisovich! ..” Scrisori de la cititori: 1962-1964. M.: Mod rusesc, 2012. C. 47. ⁠ Propria sa experiență este cea mai importantă sursă pentru Soljenițîn: își încredințează sentimentele și calvarurile după arestare lui Innokenty Volodin, eroul romanului „În primul cerc”; al doilea dintre personajele principale ale romanului, prizonierul sharashka Gleb Nerzhin, este categoric autobiografic. Arhipelagul Gulag are mai multe capitole care descriu experienta personala Soljenițîn în lagăr, inclusiv încercări ale administrației lagărului de a-l convinge să coopereze secret. Atât romanul Cancer Ward, cât și povestea Matryonin Dvor sunt ambele autobiografice, ca să nu mai vorbim de memoriile lui Soljenițîn. În acest sens, figura lui Șuhov este destul de departe de autor: Șuhov este o persoană „simplă”, neînvățată (spre deosebire de Soljenițîn, un profesor de astronomie, el, de exemplu, nu înțelege de unde vine luna nouă pe cer după luna nouă), un țăran, un obișnuit și nu kombat. Cu toate acestea, unul dintre efectele taberei este tocmai acela că șterge diferențele sociale: capacitatea de a supraviețui, de a se salva și de a câștiga respectul camarazilor în nenorocire devine importantă (de exemplu, Fetyukov și Der, foști șefi în libertate, sunt unul dintre cei mai lipsiți de respect din tabără). În conformitate cu tradiția eseurilor, pe care Soljenițîn a urmat-o voluntar sau involuntar, el a ales nu un erou obișnuit, ci un erou tipic ("tipic"): un reprezentant al celei mai mari clase ruse, un participant la cel mai masiv și sângeros război. „Șuhov este un personaj generalizat al omului obișnuit rus: rezistent, „răușitor”, rezistent, om de toate meserii, viclean - și amabil. Fratele lui Vasily Terkin ”, a scris Korney Chukovsky într-o recenzie a poveștii.

Un soldat pe nume Șuhov a luptat cu adevărat împreună cu Soljenițîn, dar nu a stat în tabără. Experiența în tabără în sine, inclusiv lucrările de construcție BUR Baracă de înaltă securitate. ⁠ și centrala termică, Soljenițîn a luat din propria sa biografie - dar a recunoscut că nu ar fi suportat pe deplin tot ceea ce a trecut eroul său: sharashka".

Alexandru Soljenițîn exilat într-o jachetă căptușită de tabără. 1953

Este posibil să numim „O zi din viața lui Ivan Denisovich” o lucrare creștină?

Se știe că mulți deținuți din lagăr și-au păstrat religiozitatea în cele mai crude condiții ale Solovki și Kolyma. Spre deosebire de Shalamov, pentru care tabăra este o experiență absolut negativă, convingând că Dumnezeu Nu 24 Bykov D. L. literatura sovietică. Curs avansat. M.: PROZAIK, 2015. C. 399-400, 403. ⁠ Tabăra l-a ajutat pe Soljenițîn să-și întărească credința. În timpul vieții sale, inclusiv după apariția lui „Ivan Denisovici”, a compus mai multe rugăciuni: în prima dintre ele i-a mulțumit lui Dumnezeu că a putut „trimite omenirii o reflectare a razelor Tale”. Protopresbiter Alexander Schmemann Alexander Dmitrievich Schmemann (1921-1983) - duhovnic, teolog. Din 1945 până în 1951, Schmemann a predat istoria Bisericii la Institutul Teologic Ortodox Sfântul Serghie din Paris. În 1951 s-a mutat la New York, unde a lucrat la Seminarul Sf. Vladimir, iar în 1962 a devenit directorul acestuia. În 1970, Schmemann a fost ridicat la rangul de protopresbiter, cel mai înalt grad preot pentru clerul căsătorit. Părintele Schmemann a fost un predicator celebru, a scris lucrări despre teologia liturgică și a găzduit un program despre religie la Radio Liberty timp de aproape treizeci de ani. ⁠ , citând această rugăciune, îl numește pe Soljenițîn un mare creștin scriitor 25 Schmemann A., Protopresv. Marele scriitor creștin (A. Soljenițîn) // Shmeman A., Protopresv. Fundamentele culturii ruse: Conversații la Radio Liberty. 1970-1971. M.: Editura Universității Umanitare Ortodoxe Sf. Tihon, 2017. S. 353-369. ⁠ .

Cercetătoarea Svetlana Kobets notează că „Topoi creștini sunt împrăștiate în textul One Day. Există indicii ale acestora în imagini, formule de limbaj, condițional denumiri" 26 Kobets S. Subtextul ascetismului creștin în O zi din viața lui Ivan Denisovich a lui Aleksandr Soljenițîn // The Slavic and East European Journal. 1998 Vol. 42. Nr. 4. P. 661. ⁠ . Aceste aluzii aduc textului o „dimensiune creștină”, care, potrivit lui Kobets, este în cele din urmă verificată de etica personajelor, iar obiceiurile camperului, permițându-i să supraviețuiască, revin la asceza creștină. Muncitori, umani, eroii poveștii care și-au păstrat miezul moral, cu acest aspect, sunt asemănați cu martiri și oameni drepți (amintim descrierea legendarului bătrân prizonier Yu-81) și cei care se simt confortabil, pentru exemplu, Caesar, „nu primiți șansa pentru spiritual trezire" 27 Kobets S. Subtextul ascetismului creștin în O zi din viața lui Ivan Denisovich a lui Aleksandr Soljenițîn // The Slavic and East European Journal. 1998 Vol. 42. Nr. 4. P. 668. ⁠ .

Unul dintre colegii de tabără ai lui Shuhov este baptistul Alyoshka, un credincios de încredere și devotat care crede că tabăra este un test care servește la salvarea sufletului uman și a slavei lui Dumnezeu. Conversațiile sale cu Ivan Denisovich se întorc la Frații Karamazov. Încearcă să-l instruiască pe Şuhov: observă că sufletul lui „îl cere lui Dumnezeu să se roage”, explică că „nu este necesar să te rogi pentru ca un colet să fie trimis sau pentru o porţie suplimentară de tern.<…>Trebuie să ne rugăm pentru cele spirituale: pentru ca Domnul să îndepărteze mizeria rea ​​din inimile noastre... ”Povestea acestui personaj aruncă lumină asupra represiunilor sovietice împotriva organizațiilor religioase. Alyoshka a fost arestat în Caucaz, unde se afla comunitatea sa: atât el, cât și camarazii săi au primit pedepse de douăzeci și cinci de ani. Baptiști și creștini evanghelici În 1944, creștinii evanghelici și baptiștii care trăiau pe teritoriul Rusiei, Ucrainei și Belarusului s-au unit într-o singură confesiune. Doctrina creștinilor evanghelici - baptiști se bazează pe Vechiul și Noul Testament, nu există o împărțire în cler și laici în mărturisire, iar botezul se face doar la o vârstă conștientă. ⁠ persecutat activ în URSS încă de la începutul anilor 1930, în anii Marii Terori, cele mai importante figuri ale Botezului rusesc au murit - Nikolai Odintsov, Mihail Timoșenko, Pavel Ivanov-Klyshnikov și alții. Alții, pe care autoritățile i-au considerat mai puțin periculoși, au primit termenii standard de tabără ale vremii - 8-10 ani. Amara ironie este că acești termeni încă mai par fezabil pentru campers din 1951, „fericiți”: „Perioada asta era atât de fericită: tuturor li s-a dat zece un pieptene. Și de la patruzeci și nouă, o astfel de serie a trecut - toate cele douăzeci și cinci, indiferent. Alioşa este sigură că biserică ortodoxă plecat de la Evanghelie. Nu sunt închiși sau li se dau cinci ani, pentru că credința lor nu este fermă”. Cu toate acestea, credința lui Shuhov însuși este departe de toate instituțiile bisericești: „Cred de bunăvoie în Dumnezeu. Dar nu cred în rai și iad. De ce crezi că suntem proști, promite-ne raiul și iadul? El remarcă pentru sine că „baptiștilor le place să se agite, ca instructorii politici”.

Desene și comentarii de Euphrosyne Kersnovskaya din cartea „Cât costă un bărbat”. În 1941, Kersnovskaya, o locuitoare a Basarabiei capturată de URSS, a fost transferată în Siberia, unde a petrecut 16 ani.

În numele cui se spune povestea într-o zi?

Naratorul impersonal al lui „Ivan Denisovich” este apropiat de Șuhov însuși, dar nu egal cu el. Pe de o parte, Soljenițîn reflectă gândurile eroului său și folosește în mod activ un discurs direct necorespunzător. De mai multe ori sau de două ori ceea ce se întâmplă în poveste este însoțit de comentarii, parcă ar veni de la însuși Ivan Denisovich. În spatele strigătelor căpitanului Buinovski: „Nu ai dreptul să dezbraci oamenii în frig! Tu al nouălea articol Potrivit articolului al nouălea din Codul penal al RSFSR din 1926, „măsurile de protecție socială nu pot avea drept scop cauzarea de suferințe fizice sau de umilire a demnității umane și nu își pun sarcina pedepsei și pedepsei”. ⁠ nu cunoașteți codul penal!..” urmează următorul comentariu: „Da. Ei stiu. Tu ești, frate, încă nu știi.” În lucrarea sa despre limbajul One Day, lingvistul Tatyana Vinokur dă alte exemple: „Maistrul de toate tremură. Tremură, nu se liniștește în niciun fel”, „coloana noastră a ajuns în stradă, iar uzina mecanică din spatele zonei rezidențiale a dispărut”. Soljenițîn recurge la această tehnică atunci când are nevoie să transmită sentimentele eroului său, adesea fizice, fiziologice: „Nimic, nu e foarte frig afară” sau despre o bucată de cârnați pe care Șuhov o primește seara: „Pe dinții ei! Dintii! Spiritul cărnii! Și suc de carne, adevărat. Acolo, în stomac a mers. Așa spun slaviștii occidentali, folosind termenii „monolog intern indirect”, „vorbire înfățișată”; Filologul britanic Max Hayward trasează această tehnică după tradiția rusului skaz 28 Rus V. J. O zi din viața lui Ivan Denisovich: A Point of View Analysis // Canadian Slavonic Papers / Revue Canadienne des Slavistes. Vara toamna 1971 Vol. 13. Nr 2/3. p. 165, 167. ⁠ . Pentru narator, forma basmului și limbajul popular sunt, de asemenea, organice. Pe de altă parte, naratorul știe ceva ce Ivan Denisovich nu poate ști: de exemplu, paramedicul Vdovușkin nu scrie un raport medical, ci o poezie.

Potrivit lui Vinokur, Soljenițîn, schimbându-și în mod constant punctul de vedere, realizează „contopirea eroului cu autorul”, iar prin trecerea la pronumele la persoana întâi („coloana noastră a ajuns în stradă”), se ridică la „cea mai înaltă treaptă”. " a unei astfel de fuziuni ", care îi oferă posibilitatea de a sublinia cu insistentitate în mod deosebit empatia lor, iar și iar pentru a le aminti de implicarea lor directă în evenimente" 29 Vinokur T. G. Despre limbajul și stilul povestirii lui A. I. Soljenițîn „O zi din viața lui Ivan Denisovich” // Probleme ale culturii vorbirii. 1965. Problemă. 6. S. 16-17. ⁠ . Astfel, deși din punct de vedere biografic Soljenițîn nu este deloc egal cu Șuhov, el poate spune (cum a spus Flaubert despre Emma Bovary): „Ivan Denisovich sunt eu”.

Cum este aranjată limba în O zi din viața lui Ivan Denisovich?

În O zi a lui Ivan Denisovich, mai multe registre lingvistice sunt amestecate. De obicei, primul lucru care îmi vine în minte este discursul „popular” al lui Ivan Denisovich însuși și propria narațiune a naratorului, care este aproape de aceasta. În „O zi...” cititorii întâlnesc pentru prima dată astfel de lucruri trasaturi caracteristice Stilul lui Soljenițîn, ca o inversare („Și acel oraș socialist este un câmp gol, în creste înzăpezite”), folosirea proverbelor, zicalelor, unităților frazeologice („testul nu este o pierdere”, „când înțelege un frig cald? ”, „În mâinile greșite, ridichea este întotdeauna mai groasă” ), limba populară comprimare În lingvistică, compresia este înțeleasă ca o reducere, comprimare a materialului lingvistic fără deteriorare semnificativă a conținutului. ⁠ în conversațiile personajelor („garanție” - o rație de garanție, „Vecherka” - ziarul „Vechernyaya” Moscova") 30 Dozorova D.V. Mijloace de derivație compresivă în proza ​​lui A.I. Soljenițîn (pe materialul povestirii „O zi din viața lui Ivan Denisovich”) // Moștenirea lui A.I. Soljenițîn în spațiul cultural modern al Rusiei și în străinătate (până la aniversarea a 95 de ani al naşterii scriitorului ): Sat. mat. Internaţional științific-practic. conf. Ryazan: Concept, 2014. S. 268-275. ⁠ . Abundența discursului necorespunzător justifică stilul schițat al poveștii: avem impresia că Ivan Denisovich nu ne explică totul intenționat, ca un ghid, ci este pur și simplu obișnuit să-și explice totul pentru a menține claritatea minții. . În același timp, Soljenițîn recurge de mai multe ori la neologismele autorului, stilizate ca vorbire colocvială - lingvistul Tatyana Vinokur numește exemple precum „fumător pe jumătate”, „dormi”, „respiră”, „recuperează”: „Aceasta este o versiune actualizată. alcătuirea cuvântului, sporind de multe ori semnificația sa emoțională, energia expresivă, prospețimea recunoașterii sale. Cu toate acestea, deși lexemele „folk” și expresive din poveste sunt cel mai mult amintite, matricea principală este încă „literara generală”. vocabular" 31 Vinokur T. G. Despre limbajul și stilul povestirii lui A. I. Soljenițîn „O zi din viața lui Ivan Denisovich” // Probleme ale culturii vorbirii. 1965. Problemă. 6. S. 16-32. ⁠ .

În discursul de tabără al țăranului Șuhov și al camarazilor săi, jargonul hoților este profund mâncat („nașul” este un detectiv, „ciocănirea” înseamnă a informa, „kondey” este o celulă de pedeapsă, „șase” este cel care îi slujește pe alții, „ fundul” este un soldat pe turn, „imbecil” - un prizonier care sa stabilit într-un lagăr pentru o poziție profitabilă), limbajul birocratic al sistemului punitiv (BUR - o barăcă de înaltă securitate, PPC - o unitate de planificare și producție, nachkar - șeful gărzii). La sfârșitul poveștii, Soljenițîn a plasat un mic dicționar cu o explicație a termenilor și jargonului cei mai obișnuiți. Uneori, aceste registre de vorbire se îmbină: de exemplu, argoul „zek” este format din abrevierea sovietică „z / k” („prizonier”). Unii foști deținuți din lagăr i-au scris lui Soljenițîn că în lagărele lor pronunțau întotdeauna „zeká”, dar după „O zi...” și „Arhipelagul Gulag” versiunea lui Soljenițîn (poate că ocazionalism Ocazionalismul este un cuvânt nou inventat de un anumit autor. Spre deosebire de neologism, ocazionalismul este folosit numai în opera autorului și nu este utilizat pe scară largă. ⁠ ) s-a stabilit în limbă.

Această poveste trebuie citită și memorată - fiecare cetățean din toate cele două sute de milioane de cetățeni ai Uniunii Sovietice

Anna Akhmatova

Un strat separat de discurs în „O zi...” - blesteme care i-au șocat pe unii dintre cititori, dar au fost înțelese de lagăre, care știau că Soljenițîn nu a exagerat deloc aici. Când a publicat, Soljenițîn a fost de acord să recurgă la bancnote și eufemisme Un cuvânt sau o expresie care înlocuiește o afirmație aspră, incomodă. ⁠ : a înlocuit litera „x” cu „f” (așa au apărut celebrele „fuyaslitse” și „fuyomnik”, dar Soljenițîn a reușit să apere „râdele”), undeva a pus contururi („Oprește-te, ... mănâncă! ”, „Nu voi fi eu cu acest m ... com să-l port!”. Înjurăturile de fiecare dată servesc la exprimarea expresiei – o amenințare sau „înlăturare a sufletului”. Discursul protagonistului este în cea mai mare parte lipsit de înjurături: singurul eufemism nu este clar dacă a fost al autorului sau al lui Șuhov: „Șuhov s-a ascuns repede de tătar după colțul cazărmii: dacă vei fi prins a doua oară, va grebla din nou.” E amuzant că în anii 1980, „One Day...” a fost retras din școlile americane din cauza blestemelor. „Am primit scrisori indignate de la părinții mei: cum poți tipări o asemenea urâciune!” – a amintit Soljeniţîn 32 Solzhenitsyn A.I. Un vițel cu un stejar: Eseuri despre viața literară. M.: Consimțământ, 1996. C. 54. ⁠ . În același timp, scriitori de literatură necenzurată, precum Vladimir Sorokin, a cărui Zi a Oprichnikului a fost clar influențată de povestea lui Soljenițîn, i-au reproșat lui - și altor clasici ruși - că este prea modest: „În Ivan Denisovici de Soljenițîn, observăm că viața de prizonieri și - nimeni injuraturi! Numai - "butter-fuyaslitse". Bărbații din „Războiul și pacea” de Tolstoi nu rostesc nici măcar o înjurătură. E o rușine!"

Desene de tabără de Hulo Sooster. Sooster a lucrat în Karlag din 1949 până în 1956

„O zi a lui Ivan Denisovich” - o poveste sau o poveste?

Soljenițîn a subliniat că opera sa este o poveste, dar editorii lui Novy Mir, evident stânjeniți de volumul textului, i-au sugerat autorului să o publice ca o poveste. Soljenițîn, care nu credea că publicarea este deloc posibilă, a fost de acord, ceea ce a regretat mai târziu: „Nu ar fi trebuit să cedez. Încețoșăm granițele dintre genuri și există o devalorizare a formelor. „Ivan Denisovich” este, desigur, o poveste, deși este una lungă, încărcată. El a dovedit acest lucru prin dezvoltarea propriei teorii a genurilor de proză: „Mai mic decât o poveste, aș evidenția o nuvelă - ușor de construit, clară în intriga și gândire. O poveste este ceea ce suntem cel mai adesea tentați să numim roman: unde există mai multe povești și chiar o lungime aproape obligatorie în timp. Iar romanul (un cuvânt ticălos! Se poate altfel?) se deosebește de poveste nu atât ca volum, și nu atât ca lungime în timp (a căpătat chiar concizie și dinamism), ci prin prinderea multor destine, orizontul privirii înapoi și verticală gânduri" 32 Solzhenitsyn A.I. Un vițel cu un stejar: Eseuri despre viața literară. M.: Consimțământ, 1996. C. 28. ⁠ . Numind cu încăpățânare „O zi...” o poveste, Soljenițîn are în mod clar în minte stilul schițat al propriei sale scrieri; în înțelegerea sa, conținutul textului contează pentru numele genului: o zi, acoperind detaliile caracteristice ale mediului, nu este material pentru un roman sau nuvelă. Oricum ar fi, cu greu este posibil să se învingă tendința corect observată de „spălare” a granițelor dintre genuri: în ciuda faptului că arhitectura lui „Ivan Denisovich” este într-adevăr mai caracteristică poveștii, datorită volumului său, cineva vrea să-i spună ceva mai mult.

Potter în Vorkutlag. Republica Komi, 1945

Laski Diffusion/Getty Images

Ce aduce O zi din viața lui Ivan Denisovich mai aproape de proza ​​sovietică?

Desigur, în funcție de momentul și locul scrierii și publicării O zi din viața lui Ivan Denisovich, există proză sovietică. Această întrebare, însă, este despre altceva: despre esența „sovieticului”.

Criticii emigranți și străini, de regulă, citesc „O zi...” ca realist antisovietic și antisocialist muncă 34 Locul lui Hayward M. Solzhenitsyn în literatura sovietică contemporană // Slavic Review. 1964 Vol. 23. Nr. 3. Pg. 432-436. ⁠ . Unul dintre cei mai faimoși critici expatriați Roman Gul Roman Borisovich Gul (1896-1986) - critic, publicist. În timpul războiului civil, a participat la campania de gheață a generalului Kornilov, a luptat în armata lui Hetman Skoropadsky. Din 1920, Gul a locuit la Berlin: a publicat un supliment literar la ziarul Nakanune, a scris romane despre Războiul Civil, a colaborat cu ziare și edituri sovietice. În 1933, după ce a fost eliberat dintr-o închisoare nazistă, a emigrat în Franța, unde a scris o carte despre șederea sa într-un lagăr de concentrare german. În 1950, Gul s-a mutat la New York și a început să lucreze la New Journal, pe care l-a condus ulterior. Din 1978, a publicat în ea o trilogie de memorii „Am luat Rusia departe. Apologia pentru emigrare. ⁠ în 1963, a publicat un articol „Soljenițîn și realismul socialist” în Novy Zhurnal: „... Lucrarea profesorului din Ryazan Alexander Soljenițîn, așa cum spune, elimină orice realism social, adică toată literatura sovietică. Această poveste nu are nimic de-a face cu ea.” Gul a presupus că opera lui Soljenițîn, „ocolind literatura sovietică... provenea direct din literatura pre-revoluționară. Din epoca de argint. Și acesta este semnalul ei sens" 35 Gul R. B. A. Soljenițîn și realismul socialist: „Într-o zi. Ivan Denisovich” // Gul R. B. Odvukon: Literatura sovietică și emigrantă. N.-Y.: Most, 1973. S. 83. ⁠ . Povestea, limbajul „popular” al poveștii, Gul reunește chiar „nu cu Gorki, Bunin, Kuprin, Andreev, Zaitsev”, ci cu Remizov și un set eclectic de „scriitori ai școlii Remizov”: Pilnyak, Zamyatin, Şişkov Vyacheslav Yakovlevich Shishkov (1873-1945) - scriitor, inginer. Din 1900, Shishkov a efectuat studii expediționare ale râurilor siberiene. În 1915, Șișkov s-a mutat la Petrograd și, cu asistența lui Gorki, a publicat o colecție de povestiri, Povestea siberiană. În 1923, a fost publicată „Vataga”, o carte despre Războiul Civil, în 1933 – „Gloomy River”, un roman despre viața în Siberia la începutul secolului. În ultimii șapte ani ai vieții sale, Șișkov a lucrat la epopeea istorică Emelyan Pugachev. ⁠ , Prișvin, Klicikov Sergey Antonovich Klychkov (1889-1937) - poet, scriitor, traducător. În 1911, a fost publicată prima colecție de poezie a lui Klychkov „Cântece”, în 1914 - colecția „Grădina secretă”. În anii 1920, Klychkov s-a apropiat de poeții „noii țărani”: Nikolai Klyuev, Serghei Esenin, cu acesta din urmă a împărțit o cameră. Klychkov este autorul romanelor Sugar German, Chertukhinsky Balakir, Prințul păcii și a tradus poezia georgiană și epopeea kârgâză. În anii 1930, Klychkov a fost catalogat drept „poet kulak”, în 1937 a fost împușcat cu acuzații false. ⁠ . „Testura verbală a poveștii lui Soljenițîn este legată de dragostea lui Remizov pentru cuvintele cu rădăcină străveche și pentru pronunția populară a multor cuvinte”; precum Remizov, „în dicționarul lui Soljenițîn există o fuziune foarte expresivă a arhaismului cu vorbirea colocvială ultrasovietică, un amestec de fabulos cu Sovietic" 36 Gul R. B. A. Soljenițîn și realismul socialist: „Într-o zi. Ivan Denisovich” // Gul R. B. Odvukon: Literatura sovietică și emigrantă. N.-Y.: Most, 1973. S. 87-89. ⁠ .

Soljenițîn însuși a scris toată viața despre realismul socialist cu dispreț, numindu-l „un jurământ de abținere de la adevăr" 37 Nicholson M. A. Soljenițîn ca „realist socialist” / autor. pe. din engleza. B. A. Erkhova // Soljenițîn: Gânditor, istoric, artist. Critica occidentală: 1974-2008: Sat. Artă. / comp. şi ed. introducere. Artă. E. E. Erickson, Jr.; comentarii O. B. Vasilevskaya. M.: Mod rusesc, 2010. S. 476-477. ⁠ . Dar nu a acceptat cu hotărâre modernismul, avangardismul, considerându-l un prevestitor al „cea mai distructivă revoluție fizică a secolului al XX-lea”; filologul Richard Tempest consideră că „Soljenițîn a învățat să folosească mijloace moderniste pentru a realiza goluri" 38 Tempest R. Alexander Solzhenitsyn - (anti)modernist / trad. din engleza. A. Skidana // Noua recenzie literara. 2010. S. 246-263. ⁠ .

Șuhov este un personaj generalizat al omului obișnuit rus: rezistent, „răușitor”, rezistent, om de toate meserii, viclean - și amabil

Korney Chukovsky

La rândul lor, recenzenții sovietici, când Soljenițîn a fost oficial în favoarea, au insistat asupra caracterului complet sovietic și chiar „de partid” al poveștii, văzând în ea aproape întruchiparea ordinii sociale de a demasca stalinismul. Gul ar putea fi ironic în acest sens, cititorul sovietic ar putea presupune că recenziile și prefețele „corecte” au fost scrise ca o distragere a atenției, dar dacă „O zi...” ar fi fost complet străin din punct de vedere stilistic literaturii sovietice, cu greu ar fi fost publicat.

De exemplu, din cauza punctului culminant al „O zi din viața lui Ivan Denisovich” - construcția unei centrale termice - multe exemplare au fost sparte. Unii foști deținuți au văzut minciună aici, în timp ce Varlam Shalamov a considerat zelul muncitoresc al lui Ivan Denisovich ca fiind destul de plauzibil („Pasiunea lui Shukhov pentru muncă este arătată subtil și cu adevărat...<…>Este posibil ca acest gen de pasiune pentru muncă să salveze oameni. Iar criticul Vladimir Lakshin, comparând O zi... cu romanele de producție „insuportabil de plictisitoare”, a văzut în această scenă un dispozitiv pur literar și chiar didactic - Soljenițîn a reușit nu numai să descrie munca unui zidar într-un mod uluitor, ci și pentru a arăta ironia amară a unui paradox istoric: „Când o imagine a muncii libere, a muncii dintr-o dorință interioară, pare să se reverse în imaginea muncii forțate cu cruzime, aceasta face să înțelegem mai profund și mai clar ce valorează oameni ca Ivan Denisovici. , și ce absurditate criminală este să-i ții departe de casă, sub protecția mitralierelor. , în spatele înțepătoarelor sârmă" 39 Lakshin V. Ya. Ivan Denisovich, prietenii și dușmanii săi // Critica anilor 50-60 ai secolului XX / comp., preambul, notă. E. Yu. Skarlygina. M .: SRL „Agenția” KRPA Olimp”, 2004. P. 143. ⁠ .

Lakshin surprinde subtil atât relația celebrei scene cu culmile schematice ale romanelor realiste socialiste, cât și modul în care Soljenițîn se abate de la canon. Cert este că atât normele realiste socialiste, cât și realismul lui Soljenițîn se bazează pe un anumit invariant care își are originea în tradiția realistă rusă a secolului al XIX-lea. Se dovedește că Soljenițîn face același lucru ca scriitorii sovietici semioficiali, doar că mult mai bine, mai original (ca să nu mai vorbim de contextul scenei). Cercetătorul american Andrew Wachtel consideră că „O zi din viața lui Ivan Denisovich” „ar trebui citită ca o lucrare realistă socialistă (cel puțin bazată pe înțelegerea realismului socialist din 1962)”: „Nu subjug în niciun caz realizările lui Soljenițîn prin acest ...<...>el ... a profitat de cele mai șterse clișee ale realismului socialist și le-a folosit într-un text care i-a ascuns aproape complet literar și cultural. Denizovici" 41 Soljeniţîn A. I. Jurnalism: În 3 volume.Iaroslavl: Volga de Sus, 1997. T. 3. C. 92-93. ⁠ . Dar chiar și în textul din Arhipelagul, Ivan Denisovich apare ca o persoană care cunoaște bine viața de lagăr: autorul intră într-un dialog cu eroul său. Așa că, în volumul al doilea, Soljenițîn îl invită să-i spună cum să supraviețuiască într-un lagăr de muncă silnică, „dacă nu-l iau ca paramedic, și ca ordonator, nu-i vor da nici măcar o eliberare falsă pentru într-o zi? Dacă are o lipsă de alfabetizare și un exces de conștiință, să se angajeze ca idiot în zonă? Iată cum, de exemplu, Ivan Denisovich vorbește despre „mostyrka” - adică aducându-se în mod deliberat la boala 42 Soljenițîn A. I. Arhipelagul Gulag: În 3 vol. M .: Centrul „Lumea Nouă”, 1990. T. 2. C. 145. ⁠ :

„Un alt lucru este un pod, să fii infirm, astfel încât amândoi să trăiești și să rămâi invalidi. După cum se spune, un minut de răbdare este un an de întoarcere. Rupeți un picior și apoi să creșteți împreună incorect. Bea apă sărată - umflați. Sau fumatul ceaiului este împotriva inimii. Și consumul de infuzie de tutun este bun împotriva plămânilor. Doar cu măsura pe care trebuie să o faci, ca să nu exagerezi și să nu sari în mormânt prin dizabilitate.

În același limbaj colocvial, „fantastic”, plin de expresii de lagăr, Ivan Denisovich vorbește despre alte modalități de a scăpa de munca criminală - de a intra în PO (în Soljenițîn - „odihnă”, oficial - „centru de sănătate”) sau de a atinge activarea - o petiție de eliberare pentru sănătate. În plus, Ivan Denisovich a fost încredințat să povestească despre alte detalii ale vieții taberei: „Cum merge ceaiul în tabără în loc de bani ... Cum se chiresc - cincizeci de grame pe pahar - și viziuni în capul meu", și așa mai departe. În cele din urmă, povestea lui din Arhipelag este cea care precede capitolul despre femeile din tabără: „Și cel mai bun lucru nu este să ai partener, ci un partener. Soție de lagăr, condamnat. Cum se spune - a se casatori» 43 Soljenițîn A. I. Arhipelagul Gulag: În 3 volume. M .: Centrul „Lumea Nouă”, 1990. T. 2. C. 148. ⁠ .

În „Arhipelagul” Șuhov nu este egal cu Ivan Denisovich din poveste: el nu se gândește la „mostyrka” și chifir, nu își amintește femeile. Shukhov din „Arhipelagul” este o imagine și mai colectivă a unui prizonier experimentat, care a păstrat modul de vorbire al unui personaj anterior.

Scrisoare de revizuire; corespondența lor a continuat câțiva ani. „Povestea este ca poezia – totul este perfect în ea, totul este oportun. Fiecare replică, fiecare scenă, fiecare caracterizare este atât de concisă, inteligentă, subtilă și profundă, încât cred că Novy Mir nu a tipărit niciodată ceva atât de solid, atât de puternic încă de la începutul existenței sale”, i-a scris Shalamov lui Soljenițîn. —<…>Totul despre poveste este adevărat.” Spre deosebire de mulți cititori care nu cunoșteau tabăra, el l-a lăudat pe Soljenițîn pentru că folosește un limbaj abuziv („viața taberei, limbajul taberei, gândurile din lagăr sunt de neconceput fără înjurături, fără înjurături cu ultimul cuvânt”).

La fel ca și alți foști prizonieri, Shalamov a remarcat că tabăra lui Ivan Denisovici era „ușoară”, nu chiar reală” (spre deosebire de Ust-Izhma, un lagăr adevărat, care „intră în poveste ca aburii albi prin crăpăturile unei barăci reci”). : „În lagărul de muncă silnică în care Șuhov este închis, are o lingură, o lingură pentru un lagăr adevărat este un instrument suplimentar. Atat supa cat si terciul sunt de o consistenta atat de mare incat se poate bea peste margine, o pisica se plimba pe langa unitatea medicala - incredibil pentru o tabara adevarata - o pisica ar fi fost mancata demult. „Nu există blatar în tabăra ta! i-a scris lui Soljeniţîn. — Tabăra ta fără păduchi! Serviciul de securitate nu este responsabil pentru plan, nu îl elimină cu patul puștii.<…>Lasă pâinea acasă! Ei mănâncă cu linguri! Unde este această tabără minunată? Dacă aș putea sta acolo un an.” Toate acestea nu înseamnă că Shalamov l-a acuzat pe Soljenițîn de ficțiune sau de înfrumusețare a realității: Soljenițîn însuși a recunoscut într-o scrisoare de răspuns că experiența sa în tabără, în comparație cu cea a lui Shalamov, „a fost mai scurtă și mai ușoară”, în plus, Soljenițîn de la bun început urma să arată „tabăra este foarte prosperă și într-o zi foarte fericită”.

În tabără, acesta este cine moare: cine linge boluri, cine speră în unitatea medicală și cine merge la naș să bată

Alexandru Soljenițîn

Shalamov a văzut singura falsitate a poveștii în figura căpitanului Buinovski. El credea că figura tipică a dezbatetorului, care strigă către convoi „N-ai dreptul” și altele asemenea, era abia în 1938: „Toți cei care strigau așa au fost împușcați”. Lui Shalamov i se pare de neplazut faptul că căpitanul nu știa de realitatea lagărului: „Din 1937, de paisprezece ani, execuții, represiuni, arestări au loc sub ochii lui, tovarășii îi sunt luați și dispar pentru totdeauna. Iar katorangul nici măcar nu se deranjează să se gândească la asta. Conduce pe drumuri și vede turnuri de pază peste tot. Și nu te obosi să te gândești la asta. În cele din urmă, a trecut de anchetă, pentru că a ajuns în lagăr după anchetă, și nu înainte. Și totuși nu s-a gândit la nimic. Nu putea vedea asta în două condiții: fie căpitanul petrecuse paisprezece ani într-o călătorie lungă, undeva pe un submarin, paisprezece ani fără să iasă la suprafață. Sau timp de paisprezece ani s-a predat fără gând soldaților, iar când aceștia l-au luat însuși, i s-a făcut rău.

Această remarcă reflectă mai degrabă viziunea asupra lumii a lui Shalamov, care a trecut prin cele mai teribile condiții de tabără: oameni care și-au păstrat un fel de bunăstare sau îndoieli după ce experiența lor i-au trezit suspiciuni. Dmitri Bykov compară Shalamov cu prizonierul de la Auschwitz, scriitorul polonez Tadeusz Borovsky: „Aceeași neîncredere în om și același refuz al oricăror consolari - dar Borovski a mers mai departe: a pus sub bănuială fiecare supraviețuitor. Odată ce a supraviețuit, înseamnă că a trădat pe cineva sau ceva pierdut" 44 Bykov D. L. literatura sovietică. Curs avansat. M.: PROZAiK, 2015. C. 405-406. ⁠ .

În prima sa scrisoare, Shalamov îl instruiește pe Soljenițîn: „Nu uitați, cel mai important lucru: tabăra este o școală negativă de la prima până la ultima zi pentru oricine." Nu numai corespondența lui Shalamov cu Soljenițîn, ci – în primul rând – „Poveștile Kolyma” poate convinge pe oricine crede că „O zi din viața lui Ivan Denisovici” arată condiții inumane: poate fi mult, mult mai rău.

bibliografie

• Abelyuk E. S., Polivanov K. M. Istoria literaturii ruse a secolului XX: O carte pentru profesori și studenți luminați: În 2 cărți. Moscova: New Literary Review, 2009.
• Bykov D. L. literatura sovietică. Curs avansat. M.: PROZAiK, 2015.
• Vinokur T. G. Despre limbajul și stilul povestirii lui A. I. Soljenițîn „O zi din viața lui Ivan Denisovich” // Probleme ale culturii vorbirii. 1965. Problemă. 6. P. 16–32.
• Gul R. B. A. Soljenițîn și realismul socialist: „O zi din viața lui Ivan Denisovich” // Gul R. B. Odvukon: literatura sovietică și emigrantă. New York: Most, 1973, pp. 80–95.

• Dozorova D.V. Mijloace de derivație compresivă în proza ​​lui A.I. Soljenițîn (pe materialul povestirii „O zi din viața lui Ivan Denisovich”) // Moștenirea lui A.I. Soljenițîn în spațiul cultural modern al Rusiei și în străinătate (până la aniversarea a 95 de ani al naşterii scriitorului ): Sat. mat. Internaţional științific-practic. conf. Ryazan: Concept, 2014, pp. 268–275.
• „Dragă Ivan Denisovich! ..” Scrisori de la cititori: 1962-1964. Moscova: drumul rusesc, 2012.
• Lakshin V. Ya. Ivan Denisovich, prietenii și dușmanii săi // Critica anilor 50-60 ai secolului XX / comp., preambule, note. E. Yu. Skarlygina. M.: SRL „Agenția „Krpa Olimp”, 2004. S. 116–170.
• Lakshin V. Ya. „Lumea Nouă” pe vremea lui Hrușciov. Jurnal și incident (1953–1964). Moscova: Camera Cărții, 1991.
• Medvedev Zh. A. La zece ani după „O zi din viața lui Ivan Denisovich”. L.: MacMillan, 1973.
• Nicholson M. A. Soljenițîn ca „realist socialist” / autor. pe. din engleza. B. A. Erkhova // Soljenițîn: Gânditor, istoric, artist. Critica occidentală: 1974–2008: sat. Artă. / comp. şi ed. introducere. Artă. E. E. Erickson, Jr.; comentarii O. B. Vasilevskaya. M.: Russian way, 2010. S. 476–498.
• Comandantul de brigadă al Cheka-OGPU „își aduce aminte” de lagăre... // Semănat. 1962. #51–52. pp. 14–15.
• Rassadin S.I. Ce a fost, ce nu a fost ... // Ziar literar. 1990. Nr 18. P. 4.
• Rusia și URSS în războaiele secolului XX: Studiu statistic / ed. G. F. Krivosheeva. M.: OLMA-Press, 2001.
• Saraskina L. I. Alexander Soljenițîn. M.: Gardă tânără, 2009.
• Soljenițîn A. I. Arhipelagul Gulag: în 3 volume. M .: Centrul „Lumea Nouă”, 1990.
• Solzhenitsyn A.I. Un vițel cu un stejar: Eseuri despre viața literară. M.: Consimțământ, 1996.
• Soljenițîn A. I. Jurnalism: În 3 volume. Iaroslavl: Volga de Sus, 1997.
• Cuvântul își face drum: colecție de articole și documente despre AI Soljenițîn. 1962–1974 / introducere L. Ciukovskoi, comp. V. Glotser și E. Chukovskaya. Moscova: drumul rusesc, 1998.
• Tempest R. Alexander Solzhenitsyn - (anti)modernist / trad. din engleza. A. Skidana // Noua recenzie literara. 2010, p. 246–263.
• Chukovskaya L.K. Note despre Anna Akhmatova: În 3 volume. M .: Consimțământ, 1997.
• Chukovsky K. I. Jurnal: 1901–1969: În 2 volume. M .: OLMA-Press Star World, 2003.
• Schmemann A., Protopresv. Marele scriitor creștin (A. Soljenițîn) // Shmeman A., Protopresv. Fundamentele culturii ruse: Conversații la Radio Liberty. 1970–1971 M.: Editura Universității Umanitare Ortodoxe Sf. Tihon, 2017. S. 353–369.
• Locul lui Hayward M. Solzhenitsyn în literatura sovietică contemporană // Slavic Review. 1964 Vol. 23. Nr. 3. Pg. 432–436.
• Kobets S. Subtextul ascetismului creștin în O zi din viața lui Ivan Denisovich a lui Aleksandr Soljenițîn // The Slavic and East European Journal. 1998 Vol. 42. nr. 4. pp. 661–676.
• Magner T. F. // The Slavic and East European Journal. 1963 Vol. 7. Nr. 4. pp. 418–419.
• Pomorska K. Lumea supracodificată a Soljenițînului // Poetica astăzi. 1980 Vol. 1. Nr. 3, Număr special: Naratologia I: Poetica ficţiunii. pp. 163–170.
• Reeve F.D. Casa celor vii // Kenyon Review. 1963 Vol. 25. Nr. 2. Pg. 356–360.
• Rus V. J. O zi din viața lui Ivan Denisovich: A Point of View Analysis // Canadian Slavonic Papers / Revue Canadienne des Slavistes. Vara toamna 1971 Vol. 13. Nr 2/3. pp. 165–178.
• Wachtel A. O zi - Cincizeci de ani mai târziu // Slavic Review. 2013. Vol. 72. Nr. 1. Pg. 102–117.

Toată bibliografia

În urmă cu exact 95 de ani, s-a născut 11 decembrie 1918 Alexandru Soljenițîn- un om care și-a exprimat deschis nemulțumirea față de situația din țară. Și-a petrecut o parte semnificativă a vieții în lagăre, iar mai târziu a fost acuzat de trădare și privat de cetățenia sa.

Cărțile lui Soljenițîn sunt acuzatoare, dure, lipsite de orice „împodobire”. Ele reflectă multe evenimente reale care s-au întâmplat cu scriitorul: de exemplu, „O zi din viața lui Ivan Denisovich” povestește despre viața sa în tabără, iar baza „Secției de cancer” s-a bazat pe amintiri despre modul în care autorul a luptat împotriva cancerului.

Autorul îi datorează lui Tvardovsky și Hrușciov publicarea O zi din viața lui Ivan Denisovici.

Când povestea „Sch-854” (așa se numea inițial) a căzut în mâinile lui Alexandru Tvardovsky, în acei ani, redactorul revistei Novy Mir, a spus imediat: print! Cel puțin puteți ajunge la vârful puterii, dar cu siguranță trebuie să o imprimați. Și la urma urmei, am înțeles - mi-am permis să public povestea Nikita Hrușciov. În același an, O zi din viața lui Ivan Denisovich a fost republicată și tradusă în alte limbi, iar autorul a fost acceptat în Uniunea Scriitorilor din URSS.

Soljenițîn este matematician prin educație.

În ciuda faptului că literatura i-a adus faimă, matematica i-a salvat viața de cel puțin două ori. Soljenițîn a scris: „Probabil, n-aș fi supraviețuit opt ​​ani în lagăre dacă, ca matematician, nu m-ar fi dus timp de patru ani pe așa-numita „sharashka”; iar în exil mi s-a permis să predau matematică și fizică, ceea ce a făcut viața mai ușoară și a făcut posibilă munca de scris.

Scriitorul a fost căsătorit de trei ori și de două ori cu aceeași femeie

Alexander Soljenițîn cu soția sa Natalia (născută Svetlovla). Foto: www.globallookpress.com

În 1940, Soljenițîn s-a căsătorit Natalia Reshetovskaya. Soția lui l-a vizitat pe front, dar nu a suportat închisoarea soțului ei în lagăr și a divorțat de el în lipsă în 1948. Și 9 ani mai târziu, după reabilitarea scriitorului, foștii soți s-au recăsătorit. Adevărat, a doua încercare nu a avut mult mai mult succes decât prima - Soljenițîn s-a îndrăgostit de altul ( Natalia Svetlova) și a insistat asupra unui divorț.

Pe taxele din Arhipelagul Gulag, scriitorul a creat un Fond de ajutorare a persecutaților

Fondul public rus de asistență pentru persecutați și familiile acestora a fost fondat de Soljenițîn și Alexandru Ginzburgîn 1974. Fondul a oferit asistență materială, financiară și juridică deținuților politici și familiilor acestora.

Elțin i-a dat lui Soljenițîn o dacha

Președintele a vorbit cu scriitorul de mai multe ori - de exemplu, și-a cerut părerea despre Insulele Kurile (Soljenițîn a sfătuit să le dea Japoniei). Și la mijlocul anilor 1990, după întoarcerea lui Alexander Isaevich din emigrare și restabilirea cetățeniei ruse, i s-a prezentat casa de stat Sosnovka-2 din regiunea Moscovei.

Răsărire de dimineață în cazarma lagărului politic de muncă forțată din epoca lui Stalin (prototipul său a fost lagărul Ekibastuz, unde A. I. Soljenițîn a servit timp, lucrând ca zidar, la începutul anilor ’50). Protagonistul poveștii, Ivan Denisovich Shukhov (un prizonier cu numărul Shch-854 pe haine), întârzie câteva minute să se ridice, iar gardianul Tatarin îl amenință cu o celulă de pedeapsă pentru asta, dar apoi se condescende față de subliniază că îl obligă doar să spele podeaua în camera gardianului.

După ce a spălat podeaua, Shukhov aleargă la micul dejun. Soljenițîn oferă aici prima descriere a cantinei de tabără și a hranei (balanda - toată iarna din aceeași legumă, care va fi preparată toamna; terci de iarbă din Magars).

Simțind dureri în corpul său, Ivan Denisovich încearcă să aibă o zi liberă de la muncă. Cu toate acestea, în unitatea medicală de lagăr, tânărul paramedic Kolya Vdovushkin nu îi dă: temperatura lui Shukhov numai 37,2.

Alexandru Soljenițîn. O zi a lui Ivan Denisovici. Autorul citește. Fragment

Ivan Denisovici se întoarce pentru scurt timp la cazarmă. Vecinul lui în clapetă(un dispozitiv de tabără pentru dormit, ca un „compartiment” de patru scuturi de lemn adiacente pe două etaje), Baptist Alyoshka, citește rândurile Evangheliei despre statornicia în suferința nevinovată.

Câteva minute mai târziu, brigada 104 a lui Shuhov părăsește tabăra pentru a lucra la un șantier. La porțile lagărului, prizonierii sunt împărțiți în cinci și numărați cu atenție. Diabolicul locotenent Volkova îl obligă să-și descheie jachetele și cămășile în frigul amar pentru a verifica.

Pe parcurs, Ivan Denisovich își amintește scrisorile de la rude dintr-un sat de fermă colectivă aservită. Oamenii de acolo încearcă în toate modurile posibile să evite constrângerea statului. Jumătate dintre bărbați nu s-au întors acasă din război. Tinerii se adună în oraș. Ferma colectivă este trasă doar de femei.

Au vrut să trimită astăzi brigada lui Ivan Denisovich la Sotsbytgorodok, un câmp deschis în care construcția abia începe și nu există spații sau adăposturi. Dar maistrul experimentat și voinic Tyurin s-a asigurat că oamenii lui sunt „aruncați” la termocentrala neterminată. Există o sală mare, înghețată, înghețată, dar măcar există pereți.

Soljenițîn îi descrie pe câțiva dintre coechipierii lui Shukhov - aceiași prizonieri ca și el. Este Senka Klyovshin, asurzit în război, unde a scăpat de trei ori din captivitatea germană, a ajuns la Buchenwald, a supraviețuit acolo, dar a fost arestat după victorie, pentru că a locuit două zile cu americanii în timpul eliberării lagărului. Kildigs letoni harnici și puternici. Gopchik, un flăcău agil și iute la minte, de aproximativ șaisprezece ani, din vestul Ucrainei, Luat când a târât lapte către oamenii Bandera din pădure. Un asistent pe îndelete și atent al brigadierului Tyurin, Pavlo (de asemenea, membru Bandera). Un căpitan iute și direct (căpitan de rangul doi) Buynovsky, care a fost arestat recent și încă nu cunoaște bine regulile taberei. Cerșetorul degradat Fetyukov (în sălbăticie era un șef considerabil). Cezar moscovit-intelectual, de naționalitate incertă (aparent evreiască), care a obținut un loc de muncă prin relații într-un loc cald ca asistent evaluator. [Cm. Eroii unei zile ai lui Ivan Denisovich.]

Pentru a încălzi cumva holul termocentralei, condamnații montează o conductă la o sobă care nu a mai fost încălzită de mult. Kildigs își amintește că a văzut o rolă de hârtie smoală nu departe de aici. El și Shukhov urmează ruloul și blochează cumva fereastra holului care se deschide spre stradă cu hârtie de acoperiș.

Tema: N.V. Gogol „Noaptea de dinainte de Crăciun”

Noaptea miracolelor și a dreptății

Secţiunea: lucrări ale lui N. V. Gogol.

Locul lecției în secțiune este primul. (Lecția a doua – Puterea râsului. (Comic în povestea lui N.V. Gogol „The Night Before Christmas”)

Obiective:

Educational - pentru a extinde cunoștințele elevilor despre N.V.Gogol, pentru a-i familiariza cu istoria creației operei, pentru a începe cunoștințele cu povestea.

Educational- dezvoltarea abilităților de comunicare: capacitatea de a lucra în grup.

Educational– educația credinței în cele mai bune idealuri ale omenirii: porunci biblice, iubire, abnegație, forță, puritate spirituală.

Teme avansate pentru acasă:

1. Grup - pregătiți o poveste despre Vakul, Solokha, Oksana, diavolul, Patsyuk . (întreaga clasă este împărțită în 5 grupe)

2. Individ- un mesaj despre istoria creării „Serilor la o fermă lângă Dikanka”

Decor: , fragmente din filmul „The Night Before Christmas”

Plan.

1. Cuvântul profesorului.

2. Mesaje de la elevi.

4. Teme pentru acasă.

1. Cuvântul profesorului. slide 1

Buna baieti. Astăzi trebuie să ne plonjăm în lumea magică a unui basm creat de minunatul scriitor N.V. Gogol.

Vă sugerez să faceți o călătorie în trecut și să vă găsiți în Mica Rusia, în Dikanka în noaptea dinaintea Crăciunului, să vedeți cum trăiesc oamenii aici, să aflați ce miracole se întâmplă în această noapte magică. Deci, în fața noastră este povestea lui Nikolai Vasilyevich Gogol „Noaptea de dinainte de Crăciun”.

- Ce știm despre povestea ca gen de literatură?slide 2

Povestea este unul dintre genurile operelor epice. Din punct de vedere al volumului, povestea este mai mult decât o nuvelă, dar mai puțin decât un roman. Are mai multe evenimente actori decât în ​​poveste. Cel mai adesea, aceasta este povestea vieții unei persoane, spusă fie în numele autorului, fie în numele eroului însuși.

În colecția „Serile la fermă lângă Dikanka”, N.V. Gogol a combinat mai multe povești în care viața reală a Micii Rusii a secolului al XIX-lea, fantezia și basmul s-au împletit în mod miraculos.

2. Raportul elevului despre istoria creării „Serilor la fermă lângă Dikanka” (materialul poate fi selectat de profesor) slide 3

- Ce lucruri noi ai învățat singur ascultând mesajele?

Rudy Panko, invitând oaspeții la Dikanka, știe că se vor întâlni cu un fabulos, minunat. Această întâlnire se va întâmpla pe paginile poveștii „Noaptea de dinainte de Crăciun”.

Particularitatea poveștii este că este fantastică.

- Ce este fantezia?slide 4

/Fantastic– o lume de idei incredibile, minunate și imagini născute din imaginație./

- Numiți elementele fanteziei din lucrare.

În poveste, fantezia se bazează pe credința în Dumnezeu și putere diavolească(diavoli și vrăjitoare).

3. Lucrați la conținut. slide 5

Băieți, dacă timpul acțiunii nu era indicat în titlul poveștii, cu o seară înainte de Crăciun, ați putea ghici despre asta? Prin ce semne?

(Acțiunea se petrece iarna, natura este plină de așteptări solemne de sărbătoare, eroii poveștii se plimbă prin sat cu colinde.)

- Ce este special la Ajunul Crăciunului?slide 6

/ Aceasta este cea mai misterioasă și frumoasă noapte.

De credințe populare la miezul nopții, porțile raiului se deschid și fiul lui Dumnezeu coboară pe pământ. Dacă cineva se roagă pentru ceva bun la miezul nopții, atunci totul se va împlini.

În acea seară, în Rus, au citit o rugăciune, au povestit copiilor despre nașterea lui Isus Hristos. Au sărbătorit și au colindat toată noaptea.

- Cum vedem noaptea?(Citind descrierea nopții.)

- De ce crezi, de ce nu luna plină, dar exact luna luminează Dikanka înainte de Crăciun?

/Luna este un simbol al unei vieți tinere în curs de dezvoltare, un simbol al reînnoirii și al speranțelor care sunt întotdeauna asociate cu minunata sărbătoare a Crăciunului./

- Ce stare de spirit creează descrierea lunii?

/Vesul, solemn./

Nu este de mirare că forțe întunecateîncercând să-l fure. Imaginile cu ce personaje creează o atmosferă fabuloasă-fantastică? Slide 7

/La naiba, Solokha, Patsyuk./

- Ce știm despre diavol?

În noaptea de dinainte de Crăciun, ca în multe povesti din folclor, există un motiv de ridicol al diavolului. Diavolul lui Gogol geme, îi strânge inima, îi sărută mâna Solokha. El este descris ca un hoț mărunt care a strecurat obiectul furat în buzunar.

Mama fierarului, Solokha, este o văduvă din sat în exterior vigură și vicleană.

Să vedem ce fac în seara asta. Să ne uităm în casa lui Solokha.

(Vizualizarea unui fragment din filmul „The Night Before Christmas”)

- Este diavolul lui Gogol înfricoșător?(Nu, arată ca un mummer.)

- Solokha este o vrăjitoare? Ce trăsături ale ei o dovedesc? Cum este ea diferită de vrăjitoarea clasică din basm?

/ Ea, se pare, este vicleană, iute la minte și norocoasă. Solokha este îngrijită, se întoarce din zbor, face curățenie în casă./

- De ce au venit oaspeții ei la Solokha? La ce au visat? Și Solokha?

/Fiecare dintre ei visează să petreacă un timp plăcut cu Soloha, iar ea nu se împotrivește să beneficieze de acest lucru./

Noaptea dinaintea Crăciunului este specială: noaptea dinaintea celei mai mari sărbători creștine - nașterea lui Iisus Hristos, dar, în același timp, forțele malefice - iadul, o vrăjitoare - sunt cele mai active, încercând să-i oblige pe oameni să încalce poruncile creștine.

- Pe care dintre ei îl cunoști?Slide 8

Sunt 10 în total.

Nu te face un idol.

Nu lua numele Domnului în zadar.

Amintiți-vă că Sabatul trebuie să fie dedicat lui Dumnezeu.

Onorează-ți tatăl și mama.

Nu ucide.

Nu comite adulter.

Nu fura.

Nu rosti acuzații false împotriva aproapelui tău.

Nu-ți dori binele aproapelui tău.

10. Să nu ai alți zei.

- Ce porunci încalcă Solokha și oaspeții ei?

De ce nu li s-a împlinit dorința? Pentru ce sunt pedepsiți?

/ Au încălcat poruncile creștine și, lăsându-și soțiile, au venit la Solokha.

Toți admiratorii lui Solokha ajung în saci, iar fierarul îi scoate din colibă. Acum au devenit „bun colindat”./

Cum se obține efectul umoristic?

Personajele sunt portretizate într-un mod amuzant.

În imaginea lui Solokha, viața magică și cea de zi cu zi sunt strâns legate. Atât comportamentul, cât și obiceiurile vrăjitoarei sunt pur feminine. Acțiunile supranaturale ale lui Solokha sunt, de asemenea, domesticite.

Înfățișând în Noaptea de dinainte de Crăciun cu umor nedisimulat și viclenie o companie destul de drăguță de oameni necurați, Gogol îi face în același timp participanți direcți la lupta eternă dintre principiile luminii și întuneric, bine și rău, care s-a desfășurat pe paginile poveștii. .

- Cine din poveste intră în această luptă?Slide 9

- Ce stii despre el?

(Discursuri ale reprezentanților grupului care a pregătit analiza acestei imagini)

- De ce dracu a furat luna?

/A furat o lună pentru a-i face rău lui Vakula./

- De ce a fost diavolul supărat pe Vakula?

/ Relația dintre diavol și Vakula nu a funcționat cu mult înainte de Crăciun. Motivul a fost tabloul, „pictat” pe peretele bisericii. Când Vakula a pictat un tablou care nu i-a plăcut atât de mult, indiferent cum ar fi încercat să interfereze cu pictorul, niciunul dintre lucrurile sale urâte nu putea să-i facă de rușine sufletul lui Vakula. Atât de puternică era credința lui în Dumnezeu, atât de curat era sufletul lui.

- Ce face ca acest suflet să fie deschis spre rău?

/ Dragoste neîmpărtășită pentru Oksana. Pentru diavol, aceasta devine ultima speranță, din moment ce îi mai rămâne o noapte pentru a-și regla conturile. /

- Ce știm despre Oksana?Slide 10

(Discursuri ale reprezentanților grupului care a pregătit analiza acestei imagini)

- Ce este atractiv în Oksana și ce este neplăcut?

De ce o iubește fierarul Vakula?

Vorbește despre vicisitudinile iubirii. Ei nu iubesc pentru ceva, de multe ori nu înțeleg de ce apare dragostea. Dar iubirea luminează și sfințește viața unei persoane.

/Vakula este îndrăgostită de Oksana și este pregătită pentru orice pentru ea/

- Vakula înțelege că Oksana nu-l iubește? Încearcă s-o uite? De ce nu merge?

/ „Îi sunt la fel de drag ca o potcoavă ruginită.”/

- Ce condiție pune Vakule Oksana?

/ Trebuie să-i aducă șireturile țarinei, și atunci ea îi va deveni soție. /

- Ce măsuri decide Vakula să ia?

Vakula înțelege că dragostea nu poate fi cumpărată pentru pantofi mici, așa că decide să se sinucidă. În Ortodoxie, sinuciderea este un păcat teribil. Dumnezeu i-a dat omului viață, iar omul nu poate lua această viață de la sine. Aceasta înseamnă că sentimentul fierarului este atât de puternic încât el, crezând sincer în Dumnezeu, este gata, din cauza Oksanei, nu numai să-și ia viața, ci și să comită un păcat mai groaznic - să-și condamne sufletul la chinul eternîn iad așteptând sinucideri.

- Știind acest lucru, Vakula continuă să caute mântuirea. Ce face?

/Se duce la vrăjitorul local Patsyuk./

- Ce știm despre el?slide 11

(Discursuri ale reprezentanților grupului care a pregătit analiza acestei imagini)

- De ce, la vederea lui Patsyuk, care a mâncat găluște, Vakula a simțit că „câștigă păcat”?

/Patsyuk nu respectă postul, care este obligatoriu pentru bunii creștini în acest moment./

De ce era diavolul atât de fericit că Vakula era gata să-i distrugă sufletul?slide 12

/Fierarul era cel mai evlavios om din sat, în plus, a pictat un tablou în care diavolul îi era greu./

Noaptea de Crăciun aduce nu numai miracole, ci și dreptate. Acesta este momentul în care fiecare este răsplătit în funcție de deșerturile sale.

- Cum îl face Vakula pe diavolul să se ducă la Petersburg?

/ Curajul, ingeniozitatea și determinarea îl ajută, dar principala forță a fierarului constă în dragostea sa sinceră și profundă. /

- Vakula era în palat. La ce este atent?

/Privirea lui se oprește asupra tabloului, care o înfățișează pe Sfânta Fecioară cu Pruncul./

- De ce?

/ Această imagine este o răsplată pentru Vakula pentru biruința asupra diavolului; pentru sufletul mântuit, i se trimite contemplarea frumuseții Preacuratei Fecioare cu Pruncul Dumnezeiesc.

Privind imaginea, Vakula experimentează încântare și tandrețe, eliberându-și sufletul bolnav de murdărie. Și ia ușor papucii țarinei. Totul este dat unei persoane cu ușurință dacă dorința sa este sinceră și curată de gândurile rele.

- Și ce se întâmplă în Dikanka în acest moment? În sat circulă diverse zvonuri.

Vizualizarea unui fragment din „Conversație pe stradă”

- Cum vedem bârfele rurale în această scenă?

/ Sunt morocănos și răutăcioși, le place să bârfească din când în când. Ei dovedesc cu pasiune ceea ce nu știu. Se pare că întregul Dikanka știe ceea ce fiecare fermier, cedând păcatului, consideră un secret.

- Cum s-a schimbat atitudinea Oksanei față de Vakula când și-a dat seama că l-a pierdut?

- Cum s-a comportat Oksana dimineața la biserică?slide 13

/ „Numai Oksana a stat ca și cum nu ea însăși: s-a rugat și nu s-a rugat. Atât de multe sentimente diferite se înghesuiau în inima ei, dar chipul ei exprima doar o puternică jenă; lacrimile tremurau în ochi"

Vakula se întoarce la Dikanka cu papuci, îi cere iertare lui Chub și „mulțumește” diavolului. Cum o face?

/ Vakula a arătat că recunoaște vechimea lui Chub și puterea lui asupra lui și îi cere milă. Diavolul primește din plin pentru viclenia lui./

De ce nu a reușit diavolul să prindă sufletul lui Vakula?

/ Fierarul este ajutat să facă față ispitei prin credință, curaj, inventivitate și dragoste adevărată către Oksana./

- Cum se termină povestea? Crezi că povestea s-ar fi putut termina altfel?Slide 14

În Noaptea de dinainte de Crăciun, răul este învins. Personaj principal Vakula a învins spiritele rele. Răul din poveste este exterior și fizic nu este groaznic, ci amuzant și absurd.

Se dovedește că în noaptea de Crăciun se întâmplă cu adevărat minuni și cele mai prețuite dorințe devin realitate, dar ele devin realitate pentru cei care merită, pentru că noaptea de Crăciun nu este doar o noapte a miracolelor, ci și o noapte a dreptății.

Teme pentru acasă .

Recitiți scenele care vi s-au părut amuzante, repovestiți-le.

Răspundeți la întrebarea: Ce este umorul într-o operă de artă?