Faptele Sfinților Apostoli capitolul 8. Biblia online. Explicații, simboluri și abrevieri

1 Saul a aprobat uciderea lui. În acele zile a fost o mare persecuție împotriva bisericii din Ierusalim; și toți, cu excepția Apostolilor, au fost împrăștiați în diferite părți ale Iudeii și Samariei.
2 Iar oamenii evlavioși l-au îngropat pe Ștefan și au făcut o mare plângere pentru el.
3 Dar Saul a chinuit biserica, intrând în case, târând bărbați și femei și dându-i la închisoare.
4 Între timp, cei care erau împrăștiați au mers propovăduind Cuvântul.
5 Filip a venit deci în cetatea Samaria și le-a propovăduit pe Hristos.
6 Poporul a ascultat în unanimitate cele spuse de Filip, auzind și văzând ce minuni făcea.
7 Căci multe dintre duhurile necurate care erau stăpânite de ei au ieșit cu un strigăt mare, și mulți dintre paralizați și șchiopi au fost vindecați.
8 Și era mare bucurie în cetatea aceea.
9 Și în cetate era un om, numit Simon, care mai înainte făcuse magie și uimise poporul Samariei, prefăcându-se a fi cineva mare.
10 Toți l-au ascultat, de la cel mai mic până la cel mai mare, zicând: Aceasta este puterea cea mare a lui Dumnezeu.
11 Și l-au ascultat pentru că i-a uimit multă vreme cu vrăjitorie.
12 Dar când au crezut pe Filip, care a vestit Împărăția lui Dumnezeu și Numele lui Isus Hristos, și bărbații și femeile au fost botezați.
13 Simon însuși a crezut și el și, fiind botezat, nu s-a îndepărtat de Filip; și, văzând marile puteri și semne care aveau loc, a rămas uimit.
14 Când apostolii care erau în Ierusalim, au auzit că samaritenii au primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan,
15 care, când au venit, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
16 Căci încă nu se pogorise asupra niciunuia dintre ei, ci ei fuseseră botezați numai în Numele Domnului Isus.
17 Apoi și-au pus mâinile peste ei și au primit Duhul Sfânt.
18 Dar Simon, văzând că Duhul Sfânt a fost dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit bani,
19 Spunând: Dă-mi și această putere, pentru ca oricine îmi pun mâna să primească Duhul Sfânt.
20 Dar Petru i-a zis: Lasă argintul tău să se piardă împreună cu tine, pentru că te-ai gândit să primești darul lui Dumnezeu pentru bani.
21 Tu nu ai nicio parte și soartă în aceasta, căci inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.
22 De aceea, pocăiește-te de acest păcat al tău și roagă-te lui Dumnezeu;
23 căci te văd plin de fiere amar și în legăturile nelegiuirii.
24 Iar Simon a răspuns și a zis: Roagă-te Domnului pentru mine, ca să nu-mi vină nimic din ceea ce ai spus.
25 Și, după ce au mărturisit și propovăduit Cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim și au propovăduit Evanghelia în multe sate ale Samariei.
26 Dar îngerul Domnului i-a zis lui Filip: Scoală-te și du-te la amiază, pe drumul care duce de la Ierusalim la Gaza, la cel care este gol.
27 S-a sculat și a plecat. Și iată, un soț etiopian, un famen, un nobil al lui Candace, regina Etiopiei, păzitorul tuturor comorilor ei, care a venit la Ierusalim să se închine,
28 S-a întors și, așezat pe carul său, a citit pe profetul Isaia.
29 Duhul i-a zis lui Filip: Vino și unește-te cu carul acesta.
30 Filip s-a apropiat și, când a auzit că citește pe proorocul Isaia, a zis: Înțelegi ce citești?
31 El a zis: Cum să înțeleg dacă nu mă îndrumă cineva? și l-a rugat pe Filip să vină și să se așeze cu el.
32 Iar pasajul Scripturii pe care l-a citit a fost acesta: El a fost dus ca o oaie la măcel și ca un miel tăcut înaintea celor ce îl tund, așa nu-și deschide gura.
33 În umilirea Sa, judecata Lui a fost împlinită. Dar cine va explica generația Lui? căci viaţa lui este luată de pe pământ.
34 Și famenul a zis lui Filip: „Te rog să spui: despre cine spune proorocul aceasta? despre tine sau despre altcineva?
35 Filip și-a deschis gura și, pornind de la această Scriptură, i-a propovăduit despre Isus.
36 Între timp, continuând drumul lor, au ajuns la apă; iar famenul a spus: Iată apă; ce mă împiedică să fiu botezat?
37 Filip i-a zis: Dacă crezi din toată inima, poți. El a răspuns și a zis: Eu cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
38 Și a poruncit carului să se oprească și amândoi s-au coborât în ​​apă, Filip și famenul; și l-a botezat.
39 Și când au ieșit din apă, Duhul Sfânt a căzut peste famen și Filip a fost răpit de îngerul Domnului; și famenul nu l-a mai văzut și a mers bucuros.
40 Dar Filip era la Asdod și, pe când trecea, a propovăduit Evanghelia în toate cetățile, până a ajuns la Cezareea.

Ascultă online FAPTELE SFINȚI APOSTOLI capitolul 8

1 Saul a aprobat uciderea lui. În acele zile a fost o mare persecuție împotriva bisericii din Ierusalim; și toți, cu excepția Apostolilor, au fost împrăștiați în diferite părți ale Iudeii și Samariei.

2 Iar oamenii evlavioși l-au îngropat pe Ștefan și au făcut o mare plângere pentru el.

Înmormântarea lui Ștefan. Pictorul Juan de Juanes 1562

3 Dar Saul a chinuit biserica, intrând în case, târând bărbați și femei și dându-i la închisoare.

4 Între timp, cei care erau împrăștiați au mers propovăduind Cuvântul.

5 Filip a venit deci în cetatea Samaria și le-a propovăduit pe Hristos.

6 Poporul a ascultat în unanimitate cele spuse de Filip, auzind și văzând ce minuni făcea.

7 Căci multe dintre duhurile necurate care erau stăpânite de ei au ieșit cu un strigăt mare, și mulți dintre paralizați și șchiopi au fost vindecați.

8 Și era mare bucurie în cetatea aceea.

9 Și era în cetate un om pe nume Simon, care mai înainte făcuse vrăji și uimise poporul Samariei, prefăcându-se a fi cineva mare.

10 Toți l-au ascultat, de la cel mai mic până la cel mai mare, zicând: Aceasta este puterea cea mare a lui Dumnezeu.

11 Și l-au ascultat pentru că i-a uimit multă vreme cu vrăjitorie.

12 Dar când au crezut pe Filip, care a vestit Împărăția lui Dumnezeu și Numele lui Isus Hristos, și bărbații și femeile au fost botezați.

13 Simon însuși a crezut și el și, fiind botezat, nu s-a îndepărtat de Filip; și, văzând marile puteri și semne care aveau loc, a rămas uimit.

14 Când apostolii care erau în Ierusalim, au auzit că samaritenii au primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan,

15 care, când au venit, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.

16 Căci încă nu se pogorise asupra niciunuia dintre ei, ci ei fuseseră botezați numai în Numele Domnului Isus.

17 Apoi și-au pus mâinile peste ei și au primit Duhul Sfânt.

18 Dar Simon, văzând că Duhul Sfânt a fost dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit bani,

19 Spunând: Dă-mi și această putere, pentru ca oricine îmi pun mâna să primească Duhul Sfânt.

20 Dar Petru i-a zis: Lasă argintul tău să se piardă împreună cu tine, pentru că te-ai gândit să primești darul lui Dumnezeu pentru bani.

21 Tu nu ai nicio parte și soartă în aceasta, căci inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.

22 De aceea, pocăiește-te de acest păcat al tău și roagă-te lui Dumnezeu;

23 căci te văd plin de fiere amar și în legăturile nelegiuirii.

24 Iar Simon a răspuns și a zis: Roagă-te Domnului pentru mine, ca să nu-mi vină nimic din ceea ce ai spus.

25 Și, după ce au mărturisit și propovăduit Cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim și au propovăduit Evanghelia în multe sate ale Samariei.

26 Dar îngerul Domnului i-a zis lui Filip: Scoală-te și du-te la amiază, pe drumul care duce de la Ierusalim la Gaza, la cel care este gol.

27 S-a sculat și a plecat. Și iată, un soț etiopian, un famen, un nobil al lui Candace, regina Etiopiei, păzitorul tuturor comorilor ei, care a venit la Ierusalim să se închine,

28 S-a întors și, așezat pe carul său, a citit pe profetul Isaia.

29 Duhul i-a zis lui Filip: Vino și unește-te cu carul acesta.

30 Filip s-a apropiat și, când a auzit că citește pe proorocul Isaia, a zis: Înțelegi ce citești?

31 El a zis: Cum să înțeleg dacă nu mă îndrumă cineva? și l-a rugat pe Filip să vină și să se așeze cu el.

32 Iar pasajul Scripturii pe care l-a citit a fost acesta: El a fost dus ca o oaie la măcel și ca un miel tăcut înaintea celor ce îl tund, așa nu-și deschide gura.

33 În umilirea Sa, judecata Lui a fost împlinită. Dar cine va explica generația Lui? căci viaţa lui este luată de pe pământ.

34 Iar famenul a zis lui Filip: Te rog să spui, despre cine vorbește proorocul aceasta? despre tine sau despre altcineva?

35 Filip și-a deschis gura și, pornind de la această Scriptură, i-a propovăduit despre Isus.

36 Între timp, continuând drumul lor, au ajuns la apă; iar famenul a spus: Iată apă; ce mă împiedică să fiu botezat?

37 Filip i-a zis: Dacă crezi din toată inima, poți. El a răspuns și a zis: Eu cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

38 Și a poruncit carului să se oprească și amândoi s-au coborât în ​​apă, Filip și famenul; și l-a botezat.

39 Și când au ieșit din apă, Duhul Sfânt a căzut peste famen și Filip a fost răpit de îngerul Domnului; și famenul nu l-a mai văzut și a mers bucuros.

40 Dar Filip era la Asdod și, pe când trecea, a propovăduit Evanghelia în toate cetățile, până a ajuns la Cezareea.

Moartea lui Ștefan a servit drept semnal pentru extinderea persecuției, forțând creștinii să se împrăștie și să caute adăpost în locuri îndepărtate. Există două puncte care trebuie subliniate în acest pasaj:

1) Apostolii au stăruit. Chiar dacă ceilalți s-au împrăștiat, au fost gata să îndure toate pericolele din două motive:

a) Erau oameni curajoși. Scriitorul Joseph Conrad relatează că într-o zi, când el, un tânăr marinar, învăța să conducă o navă cu pânze, a apărut o furtună. Tovarășul senior care l-a învățat i-a dat un singur sfat: „Ține mereu corabia plecată în fața valului și a vântului”. Apostolii s-au hotărât să facă față oricărui pericol care îi amenința.

b) Erau oameni evlavioși. Nu erau doar creștini; era ceva în ele care trezea respect în oameni. Se spune că odată s-a făcut o acuzație insultătoare împotriva lui Platon. La aceasta Platon a răspuns: „Voi trăi în așa fel încât toată lumea să poată vedea că aceasta este o minciună”. Frumusețea și puterea apostolilor au făcut o impresie atât de puternică asupra oamenilor, încât nici în zilele persecuției, autoritățile nu au îndrăznit să-i pună mâna pe ei.

2) Saul „a chinuit biserica” se spune în Biblie. Cuvântul folosit în textul grecesc denotă cruzime fără inimă. Acest cuvânt este folosit pentru a caracteriza un urs care se dezlănțuie într-o vie sau pentru a caracteriza un animal care chinuie corpul. Se poate numi o schimbare cu adevărat dramatică care a avut loc într-un om care a chinuit mai întâi Biserica, apoi s-a dedicat în întregime slujirii lui Hristos.

ÎN SAMARIA (Fapte 8:4-13)

Pe măsură ce creștinii se împrăștiau, Filip, care a venit în prim-plan ca unul dintre cei șapte diaconi aleși, a ajuns în Samaria și a predicat acolo. Cazul de mai sus este izbitor pentru că a devenit un proverb că „evreii nu comunică cu samaritenii” (Ioan 4:9).

Vrăjmășia dintre evrei și samariteni a avut o istorie veche. În secolul al VIII-lea. î.Hr., asirienii au cucerit Regatul de Nord, a cărui capitală era orașul Samaria. Așa cum făceau de obicei cuceritorii de atunci, ei au luat cea mai mare parte a populației de acolo, iar în locul lor s-au așezat alte popoare. B c. î.Hr., babilonienii au cucerit Regatul de Sud cu Ierusalimul drept capitală, iar populația sa a fost dusă în robie în Babilon; dar au refuzat complet să-și piardă caracteristicile naționale și au rămas evrei. În secolul al V-lea. î.Hr., babilonienii i-au eliberat din captivitate și chiar au permis ca cetatea distrusă a Ierusalimului să fie restaurată (sub Ezra și Neemia). Cei care au rămas în Palestina s-au amestecat în acest timp cu străinii care au fost aduși acolo de cuceritori. Când evreii reveniți din Regatul de Sud au început să-și reconstruiască orașul Ierusalim, samaritenii și-au oferit ajutorul. Dar această ofertă a fost respinsă cu dispreț, deoarece samaritenii nu mai puteau fi considerați evrei de rasă pură. Și din acel moment, vrăjmășia și ura aprigă dintre evrei și samariteni nu s-au stins.

Faptul că Filip a predicat în Samaria și că vestea bună a lui Isus a fost adusă acestui popor arată că Biserica a făcut în mod destul de inconștient unul dintre cei mai importanți pași din istoria omenirii și a realizat că Hristos aparține tuturor popoarelor lumii întregi. . Știm puține despre Filip, dar el a fost unul dintre constructorii Bisericii Creștine.

Observați ce a adus creștinismul acestui popor:

1) A adus mesajul lui Isus și Evanghelia iubirii lui Dumnezeu în Isus Hristos.

2) Le-a adus vindecare. Creștinismul a adus întotdeauna oamenilor mai mult decât cuvinte.

3) În același timp, le-a adus samaritenilor o bucurie necunoscută până atunci. Creștinismul, care ar aduce tristețe oamenilor, este nefiresc: adevărul radiază întotdeauna bucurie.

UN CADOU CARE NU POATE FI CUMPĂRAT SAU VÂNDUT (Fapte 8:14-25)

Simon a fost, fără îndoială, un om tipic al lumii antice. Pe vremea aceea erau mulți astrologi, ghicitori și vrăjitori, iar în acea epocă credulă erau foarte influenți și trăiau confortabil. Nu este nimic surprinzător în asta, pentru că secolul nostru al XX-lea nu s-a ridicat deasupra diferitelor ghicitori și ghicitori. Nu trebuie să se creadă că Simon și toți camarazii săi de profesie au înșelat oamenii în mod deliberat. Mulți dintre ei au fost înșelați înainte ca ei înșiși să înceapă să înșele și să creadă în propriile forțe.

Pentru a înțelege ce făcea Simon, trebuie mai întâi să înțelegem atmosfera în care s-a dezvoltat Biserica Creștină timpurie. Coborârea Duhului Sfânt asupra unei persoane a fost asociată cu anumite fenomene vizibile, în special cu darul de a vorbi în limbi (cf. Acte. 10.44-46). În același timp, persoana a căzut în extaz și a început să scoată sunete pe care nimeni nu le înțelegea. Pentru evrei, punerea mâinilor era o practică comună. Prin acest act, se presupune că anumite proprietăți au fost transmise de la persoană la persoană. Totuși, nu trebuie să creadă că au înțeles acest act de transfer a Duhului Sfânt de la o persoană la alta într-un mod pur materialist; importanţa principală şi decisivă au avut-o caracteristicile individuale ale celui care a pus mâna. Apostolii s-au bucurat de un asemenea respect și reverență, încât o atingere a mâinilor lor a fost simțită de oameni ca pe o experiență emoțională profundă. Îmi voi permite o amintire personală despre cum am avut cândva ocazia să văd un teolog și sfânt eminent.Eram foarte tânăr și el foarte bătrân. Pentru o clipă am rămas singur cu el, iar el și-a pus mâinile pe capul meu și m-a binecuvântat. Și până în ziua de azi, mai bine de cincizeci de ani mai târziu, simt o emoție profundă și uimire la amintirea acestui lucru. În Biserica creștină timpurie, punerea mâinilor pare să fi avut același efect.

Simon a fost foarte impresionat de rezultatul aparent al punerii mâinilor și a încercat să cumpere cu bani capacitatea de a face ceea ce au făcut apostolii. Numele lui Simon a intrat în limbi popoare diferite pentru că cuvântul simonie semnifică cumpărarea și vânzarea nevrednică de slujbe bisericești. Simon a făcut două greșeli:

1) El nu era atât de interesat să dea oamenilor Duhul Sfânt, cât să câștige putere și prestigiu personal. Pericolul auto-măririi bântuie întotdeauna pe predicator și pe profesor. Este adevărat că ar trebui să se aprindă când văd oameni, dar este și adevărat că nu se poate dovedi în același timp că suntem foarte deștepți și că Hristos este miraculos.

2) Simon a uitat că unele dintre darurile lui Dumnezeu depind de calitățile spirituale ale unei persoane; banii nu le pot cumpăra. Din nou, predicatorul și profesorul trebuie să-și amintească avertismentul. „Predicarea este adevărul prin personalitate”. Pentru a vesti oamenilor despre Duhul Sfânt, nu trebuie să fii bogat, ci vestitorul însuși trebuie să fie umbrit de acest Duh.

HRISTOS MERGE LA ETIOLIAN (Fapte 8:26-40)

Unul dintre drumurile de la Ierusalim la Betleem și Hebron din cartierul sudic al orașului Gaza face legătura cu drumul principal către Egipt. Au fost două orașe în Gaza: unul dintre ele a fost distrus în timpul războiului din 93 î.Hr., iar celălalt a fost construit la sud de acesta în 57 î.Hr. Primul a fost numit vechi sau abandonat, spre deosebire de orașele noi. Cel puțin jumătate din traficul de transport al lumii de atunci trecea pe acest drum, trecând pe lângă Gaza. Un eunuc etiopian, trezorierul reginei Candace, a călărit de-a lungul ei în carul său. Kandakia nu este atât un nume, cât un titlu pe care l-au purtat toate reginele Etiopiei. Eunucul a venit la Ierusalim să se roage în templu. La acea vreme, mulți oameni, dezamăgiți de numeroșii lor zei și de morala liberă, s-au îndreptat către iudaism, unde au găsit atât monoteismul, cât și moralitatea strictă, care le-au dat un nou sens vieții. Dacă s-au convertit la iudaism și au fost tăiați împrejur, au fost chemați prozeliți ai dreptății sau „prozeliți de legământ”; dacă nu mergeau atât de departe, ci continuau să meargă la sinagogă și să citească Scripturile iudaice, erau chemați prozeliţi de poartă. Este posibil ca acest etiopian să fi fost unul dintre acei căutători, fie ca „prozelit al dreptății”, fie ca „prozelit al porții”. El citeste Isaia 53, și începând de acolo, Filip i-a arătat Cine este Isus.

Când a crezut, Filip l-a botezat. Credincioșii neamuri s-au convertit la iudaism prin botez și tăiere împrejur. La începutul erei Noului Testament, numai adulții erau botezați. Au fost botezați prin scufundare în apă curgătoare. Acest botez avea trei semnificații simbolice:

1) A simbolizat purificarea. Așa cum trupul unui om a fost spălat cu apă, tot așa și sufletul lui a fost scăldat în mila lui Hristos.

2) A simbolizat o schimbare completă. Se spune că un misionar la botez a trimis noi convertiți de la o parte la alta a râului; ca și cum ar simboliza prin aceasta că o persoană trece o linie, iar viața lui continuă în lumea nouă.

Comentariu la carte

Comentariu la secțiune

8 În art. Fapte 8:1-4 se relatează despre persecuția Bisericii din Ierusalim, despre înmormântarea lui Ștefan, despre activitățile lui Pavel persecutorul, despre împrăștierea credincioșilor, care au contribuit la răspândirea învățăturilor lui Hristos. Aceste evenimente sunt descrise în patru capitole ulterioare.

8:3 "Saul a chinuit biserica„- a fost autorizat de Sanhedrin să caute și să aresteze creștini.

8:5 Nu este vorba despre apostolul Filip, ci despre Filip, diaconul (vezi Fapte 6:5). El L-a propovăduit pe Hristos Mesia, a cărui venire o așteptau și samaritenii (cf. Ioan 4:25).

8:9-11 „Simon” din Gitton, supranumit Magicianul sau Magul, conform mărturiei compatriotului său, Sf. Justina (1 Apologia 26), a uimit Roma cu minunile sale din timpul domniei imp. Claudius (41-54). El a predicat un fel de doctrină gnostică ocultă, informații despre care ne-au ajuns doar prin surse creștine. Secta lui Simon a durat până în secolul al IV-lea.

8:14 "Apostolii i-au trimis pe Petru și Ioan la ei„- Samaritenii aparțineau aceluiași neam ca iudeii și mărturiseau aceeași credință; dar nu se închinau lui Dumnezeu în Ierusalim, ci pe muntele Garizim ( Ioan 4:20). Apostolii au decis împreună că într-o chestiune atât de importantă precum confirmarea credinței samaritenilor este necesară participarea capului apostolilor și a tovarășului său obișnuit.

8:15 Filip, fiind diacon, nu avea puterea să comunice darurile Duhului Sfânt; săvârșiți sacramentul, numit acum sacramentul creștinării.

8:18-19 Vânzarea autorităţii bisericeşti pe bani se numeşte simonie numită după Simon Magul.

8:20 „Darul lui Dumnezeu” – Duhul Sfânt este darul lui Dumnezeu în sensul absolut al cuvântului (cf. Fapte 2:38; Fapte 10:45; Fapte 11:17; Luca 11:9; Luca 11:13), așa cum se cântă în imnul Bisericii Occidentale Veni Creator.

8:22 Petru îl cheamă pe Simon la pocăință, căci Domnul nu vrea moartea păcătosului, ci convertirea lui.

8:26 „Îngerul Domnului” - (cf. Tov 5:4; Efeseni 1:21) - îngeri, slujitori ai lui Hristos și executori ai poruncilor Sale ( Matei 4:11; Mt 26:53; Ioan 1:51 si etc.); în Fapte, ei îi îndrumă pe membrii comunității creștine timpurii să împlinească voia lui Dumnezeu ( Fapte 1:10; Fapte 5:19; Fapte 10:3; Fapte 12:7-18; Fapte 12:23; Fapte 27:23). „La amiază” - spre sud.

8:27 „Etiopiană” – în acea epocă, teritoriul Sudanului de astăzi era numit și Etiopia. "Candakia" - nu prenume, și titlul de regină etiopienă.

8:32-33 "Scriptura„- profeția lui Isaia ( Isaia 53:7-8) despre suferința răscumpărătoare și moartea lui Mesia (cf. Fapte 3:13Și Luca 4:17-21 aburi).

8:40 Azot - un oraș filistin de pe coasta Mediteranei (la nord de Gaza).

Cartea Faptele Apostolilor este o continuare a Evangheliei după Lc. Este adresată, asemenea celei de-a treia Evanghelie, unui anume Teofil (Luca 1:1-4; Fapte 1:1). Tradiția bisericească deja în secolul al II-lea (Canonul Muratorium, compilat la Roma c. 175, Irineu de Lyon, Tertulian, Clement din Alexandria și Origen) îl numește pe Evanghelistul Luca drept autor al acestor cărți. Analiza comparativa limbajul și stilul celei de-a treia Evanghelie și ale Faptelor confirmă că aparțin aceluiași autor. Deși cartea se numește „Faptele Apostolilor”, primele sale capitole tratează în principal activitățile Sf. Petru, iar a doua parte a cărții povestește mai detaliat despre faptele Sf. Pavel, al cărui tovarăș Luca se afla în a doua și a treia călătorie (Faptele Apostolilor 20:6 și mai departe). Încheind narațiunea (Fapte 28:30), autorul relatează despre închisoarea de doi ani a Sf. Pavel la Roma (în 61-63), care ajută la determinarea datei scrierii cărții. Evanghelia după Marcu este de obicei datată 64, evr. dar din Luca și Faptele Apostolilor au fost scrise mai târziu, dar probabil înainte de distrugerea Ierusalimului în anul 70, căci în Fapte sunt menționate clădiri separate ale orașului: pridvorul lui Solomon (Fapte 3:11) și cetatea lui Antonie (Fapte 21:34). ; Fapte 22:24). Potrivit lui Ieronim, Cartea Faptele Apostolilor a fost scrisă la Roma. Autorul (vezi prefața lui Ev din Luca) a fost, fără îndoială, un martor ocular la multe dintre evenimentele pe care le descrie și a adunat cu atenție informații despre restul: despre activitățile lui Petru și Filip, pe care i-a văzut în Cezareea (Fapte 8:4-40). ), despre apariția unei comunități în Antiohia etc. Despre convertirea lui Saul pe drumul Damascului și prima perioadă a activității sale de predicare, el a învățat fără îndoială de la însuși apostol. Continuând prezentarea evenimentelor din NT din ziua înălțării Domnului, Luca în a doua sa carte arată cum sub influența Duhului Sfânt, care a coborât asupra apostolilor din Ierusalim, Evanghelia creștină s-a răspândit rapid în toate zonele Imperiului Roman. . Potrivit cuvântului Domnului către apostoli: „Îmi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și Samaria și până la marginile pământului” (Fapte 1:8), Luca atrage mai întâi creșterea Bisericii. printre evrei (Fapte 1:4-8:3) și apoi printre păgâni (Fapte 8-28), pentru care răspândirea învățăturilor lui Hristos era dovada originii sale divine.

Ascunde

Comentariu la pasajul actual

Comentariu la carte

Comentariu la secțiune

37 art. 37 lipsește din majoritatea manuscriselor antice.

Ascunde

Comentariu la pasajul actual

Comentariu la carte

Comentariu la secțiune

1 Saul a aprobat să-l omoare, Stefan. El mărturisește mai târziu acest lucru Fapte 22:20).

În acele zile . ἐν ἐκείνη̨ τη̨̃ ἡμέρα̨ , glorie. : acea zi. Lucrul s-a întâmplat, evident, așa: o mulțime fanatică de ucigași, brutalizați din sângele primului martir, s-a întors în oraș și a făcut un adevărat pogrom al creștinilor, până s-a răspândit mai departe de Ierusalim. Potrivit tradiției bisericești, până la 2.000 de creștini au căzut victime ale acestui pogrom, printre care s-a numărat și un alt diacon, Nicanor (Cheti-Minei, 28 iulie).

Toți, cu excepția apostolilor, s-au împrăștiat- poate amintindu-și cuvintele Domnului ( Mt 10:23). Apostolii au rămas, după Teofilact, pentru că „ acolo unde atacul este mai puternic, ar trebui să fie cei mai buni luptători și să fie un exemplu de curaj și curaj pentru alții».

2 Bărbați reverenți- poate nu creștini, ci pur și simplu admiratori ai lui Ștefan de la evrei mai prudenti, dispuși în taină spre creștinism, așa cum Iosif și Nicodim au avut odinioară același curaj să facă înmormântarea Domnului răstignit. Acești evlavioși admiratori ai martirului au aranjat, după obiceiul evreiesc, o mare plângere pentru defuncți ( Geneza 50:10; Deut 34:8 si etc.).

3 Acțiunile lui Saul arată că el a fost un instrument al Sinedriului în persecuția creștinilor și, evident, avea puteri adecvate de la acesta, altfel nu s-ar fi aventurat nici măcar în casele locuitorilor, iar temnițele cu greu ar fi putut fi la dispoziția lui. . În asemenea condiții, amărăciunea persecuției s-a înrăutățit și mai mult în funcție de orbirea și amărăciunea fanatică personală a lui Saul, care împreună au creat o situație extrem de dificilă pentru Biserica lui Hristos.

4 Dispersați, adică din persecuția Ierusalimului, credincioșii au folosit cu succes noile condiții ale poziției lor, propovăduind Evanghelia lui Hristos în locuri noi. Se notează mai jos ( 11:19 ) că au răspândit astfel Evanghelia lui Hristos chiar și în Fenicia, Cipru și Antiohia, justificând observația înțeleaptă a unui scriitor bisericesc de mai târziu: „ sângele martirilor este sămânța creștinilor„(Tertulian).

5 Filip, menționat aici și mai jos, nu este unul dintre cei 12 apostoli, ci unul dintre diaconi. Apostolii, așa cum sa menționat în mod deliberat mai sus, nu au părăsit Ierusalimul în acest moment. De asemenea, ar fi de neînțeles scrisoarea apostolilor Petru și Ioan către Samaria, menționată în 14 art., dacă Filip ar fi aici un apostol din 12. În fine, un alt loc al Faptelor ne face să ne gândim la diaconul Filip aici, unde este menționat ca evanghelist, unul dintre cei 7 diaconi (Fapte 21:8 ). De aceea atât Hrisostom, cât și Teofilact cred așa.

A venit în orașul Samaria. Din cele ce urmează este clar că Filip a avut în Cezareea (Stratonova, vezi nota la Artă. 40) casa si familie ( 21:8 ), și, evident, se îndrepta acolo, după ce a lucrat cu succes pe drum, în Samaria. Din Samaria, după ce a împlinit tot ceea ce s-a intenționat aici, și-a continuat drumul mai departe - spre Cezareea, unde, se pare, a rămas până în acel moment ( 40 art.).

Descriptorul nu indică numele orașului Samaria în sine. Poate că era orașul principal al țării - Samaria, redenumită Sebastia de Irod, sau un alt oraș semnificativ al Samariei - Sihem, unde Domnul Însuși a semănat odată primele semințe ale învățăturii Sale, promițând o recoltă diferită ( Ying ch. 4).

9-11 Despre Simon vrăjitorul, Iustin Mucenic (el însuși un samaritean natural din Sihem) spune că era din satul samaritean Gitta sau Gitton. Magi el nu era în asta cel mai bun simț, în care înțelepții perși care au venit să se închine Pruncului Iisus erau numiți astfel ( Matei 2:1), ci în sensul doar de vrăjitor, magician, vrăjitor. Orbit de succesul farmecelor și artei sale, el s-a prefăcut a fi cineva mare, și mai uimitor și atrăgând spre sine oamenii întunecați, care vedeau în el „marea putere a lui Dumnezeu” - ἡ δύναμις του̃ Θεου̃ ἡ μεγάλη . Această expresie amintește oarecum de limbajul unui gnosticism dezvoltat oarecum mai târziu, cu doctrina sa despre eoni ca forțe care decurg din plenitudinea (pleroma) divinității. Pentru că una dintre aceste forțe ar putea uzurpa identitatea și a fi recunoscută de oameni și de Simon.

În ciuda fascinației atât de lungi și profunde a oamenilor față de Simon, puterea predicării lui Filip și a minunilor sale au fost atât de uimitoare încât au biruit nu numai oamenii, ci și pe Simon însuși. Credința în Simon a făcut loc credinței în Hristos. Poporul a fost botezat, Simon însuși a fost botezat. După ce i-a uimit pe atâția alții cu vrăjitoria lui, acum el însuși era uimit de semnele și puterile care veneau de la Filip. Aparent însă, atât credința lui Simon, cât și uimirea lui se bazau pe motive necurate, trupești, egoiste și egoiste. Altfel, tot ce s-a întâmplat în continuare nu este suficient de explicabil ( Artă. 18).

14-17 Samaritenii au acceptat — δέδεκται ἡ Σαμάρεια , mai exact glorie. : bun venit Samaria - Samaria acceptată - un întreg comun în loc de o parte. I-au trimis pe Petru și pe Ioan la ei (« Apostoli în Ierusalim"). Există o serie de detalii remarcabil de importante aici. Apostoli în Ierusalim care a rămas acolo, în ciuda persecuției, a auzit că Samaria a crezut. Cu toate acestea, acestei credințe le lipsea ceva important pentru credincioși pentru a fi mădulare cu drepturi depline ale trupului Bisericii lui Hristos: ei nu au primit Duhul Sfânt la botez - evident pentru că Filip, care i-a botezat, nu a avut, ca diacon, Autoritatea apostolică de a comunica Duhul Sfântului botezat. Pentru a compensa aceasta, apostolii ii trimit pe Petru si Ioan, cei doi apostoli principali. Mulțimea apostolilor de aici acționează, așadar, ca o singură personalitate colectivă, ai cărei membri individuali sunt complet egali în drepturi, astfel încât chiar și cei mai înalți dintre ei nu sunt considerați și nu se consideră superiori întregii oști și, pe deplin dimpotrivă, chiar și fără îndoială să-și îndeplinească instrucțiunile. Îndeplinirea însărcinării a constat în înălțarea unei rugăciuni pentru cei botezați și punerea mâinilor asupra lor, fapte care au trimis Duhul Sfânt peste cei nou botezați. Din aceasta se vede semnificația sacramentului creștinării, care a înlocuit ulterior punerea apostolică a mâinilor - pentru comunicarea botezaților Duhului Sfânt. Hrisostom vorbește bine despre asta: De ce nu au primit ei (samaritenii) Duhul Sfânt când au fost botezați? Sau pentru că Filip nu L-a comunicat, poate în cinstea apostolilor; sau el însuși nu a avut acest dar (să comunice altora Duhul Sfânt), pentru că a fost unul dintre cei 7 diaconi - acesta din urmă se poate spune cu mai mare probabilitate... La botez, el nu a comunicat Duhul celor care erau botezat, căci nu avea o asemenea putere; acest dar a aparținut doar a 12... Cum, vor spune ei, chiar nu au primit ei (samaritenii) Duhul (deloc, la botez)? Ei au primit Duhul iertării păcatelor, dar nu au primit încă Duhul semnelor».

18 Dar când Simon a văzut . Evident, acceptarea Duhului Sfânt de către credincioși a fost însoțită de câteva semne vizibile. Poate că acestea au fost expresii speciale de încântare spirituală sau ceva asemănător cu ceea ce s-a întâmplat cu apostolii și alți credincioși în ziua Cincizecimii – în orice caz, ceva vizibil și remarcabil (Ioan Gură de Aur), care l-a îndemnat pe Simon la încercarea lui nebună.

Se ridică o întrebare curioasă: Simon însuși a primit Duhul Sfânt înainte, printre alții care au crezut cu motive și intenții atât de impure?

Potrivit interpreților, Simon nu avusese încă timp să primească Duhul Sfânt. Probabil, punerea mâinilor asupra fiecăruia pentru a doborî Duhul Sfânt a necesitat mult timp și s-a făcut într-o anumită ordine. Lovit de semnele vădite ale darului Duhului Sfânt de punerea mâinilor de către apostoli, Simon, fără să-și aștepte rândul, se grăbește să facă apostolilor propunerea sa nebună. " Nu de dragul credinței, credea el- spune Teofilact despre el, - ci să facă minuni pentru el. Cum s-a gândit să facă minuni? El însuși a înșelat și l-a îmblânzit pe demonic și de aceea a crezut că apostolii, ca și el, folosesc un fel de artă. De aceea a dat bani. Din nou, așadar, pentru a nu pierde acest dar, a fost mereu alături de Filip».

Cât despre cum ar putea fi o persoană cu astfel de intenții impure printre cei care au crezut, această întrebare este perfect decisă de Sf. Hrisostom: " boala era la Simon de demult; de aceea nu se eliberează de ea nici la botez. Cum a fost botezat? Așa cum Hristos l-a ales pe Iuda».

20 Argintul tău să fie cu tine în distrugere- o expresie a unei amenințări, indicând actul dezastruos al lui Simon, dacă nu este conștient de acest lucru.

21 Nu ai nicio parte și mult în asta, οὐκ ἔστιν σοι μερὶς οὐδὲ κλη̃ρος ἐν τω̨̃ λόγω̨ τούτω̨ , nu există nicio parte sau lot în acest cuvânt, adică în ceea ce vorbiți - în primirea Duhului Sfânt. Nu veți primi nici o parte, în cantitatea care se dă tuturor credincioșilor, sau o mulțime, în cantitatea pe care o avem noi, apostolii, așa cum îi spune Petru lui Simon.

Inima ta este greșită cu Dumnezeu, ca fiind posedat de motive impure, gândire și mijloace impure pentru a-și atinge aspirațiile impure.

22 Poate că gândul inimii tale îți va fi eliberat. Acest lucru indică gravitatea păcatului lui Simonov, care necesită rugăciuni deosebit de intense și pocăință pentru iertare.

Gândul inimii tale- intenția ta conștientă de a cumpăra darul lui Dumnezeu pentru bani, ceea ce este posibil doar cu un alt gând hulitor, că Dumnezeu este capabil să facă schimb cu darurile Sale.

23 te vad implinita, εἰς γὰρ χολὴν πικρίας καὶ σύνδεσμον ἀδικίας ὁρω̃ σε ὄντα , mai bună glorie. : în bila durerilor și unirea nelegiuirii, degeaba te văd. Te văd în bilă amară și în legăturile fărădelegii. După cum bila este amară și otrăvitoare, la fel și cuvintele tale, intenția ta, sufletul tău, capabil de astfel de gânduri și discursuri, și nu numai capabil de asta, ci și incapabil de inversul, este cel mai bun mod de a gândi și a acționa. După cum cea mai amară și otrăvitoare bilă era emisă, potrivit anticilor, de un șarpe, tot așa o persoană capabilă să dea o asemenea bilă amară de gânduri și intenții trebuia să ajungă într-o stare morală deosebit de tristă și periculoasă.

24 Ceea ce urmează confirmă referirea lui Petru la starea morală periculoasă a lui Simon. La chemarea de a curăți păcatul cu rugăciune intensă și pocăință, el răspunde doar cu o rugăminte ca apostolii înșiși să se roage pentru el și tocmai pentru ca el să nu fie supus pedepsei, care îl deranja mai mult decât purificarea și îndreptarea sufletului. Descriptorul nu spune nimic despre soarta ulterioară a lui Simon. Dar istoria a păstrat informații despre el ca cel mai rău dușman Creștinismul, care s-a opus apostolilor, pe care Petru i-a întâlnit din nou la Roma. Evident, el a găsit moartea pe care Sf. Petru.

25 Dar ei, adică apostolii Petru și Ioan, mărturisind și propovăduind cuvântul Domnului, învățându-i și mai detaliat pe samaritenii nou convertiți citirea Evangheliei și mărturisind atât în ​​cuvânt cât și în faptă adevărul credinței pe care au adoptat-o.

26 Îngerul Domnului i-a spus (lui Filip). Aceasta nu a fost o sugestie invizibilă a unui înger pentru Filip, ci evident, în apariția vizibilă a unui înger al lui Dumnezeu pentru el în Samaria.

Cu trei rânduri, îngerul indică locul unde ar trebui să meargă Filip: la prânz, adică la sud de Samaria, pe drumul de la Ierusalim la Gaza si tocmai pe cel pustiu ( αὕτη ἐστὶν ἔρημος ).

Gaza, menționată aici, este una și cea mai veche dintre orașele filistenilor ( Geneza 10:19; Iosua 15:45) la sud-vest de Ierusalim, lângă Marea Mediterană. Ca și acum, așa, evident, pe vremea aceea, mai multe drumuri duceau de la Ierusalim la Gaza, motiv pentru care îngerul îl desemnează mai precis pe cel de care Filip are nevoie. Acest drum deșert, potrivit interpreților, este probabil cel care ducea prin Eleutheropol.

27 Persoana pe care Filip a întâlnit-o pe calea indicată este desemnată de descriptor prin trei trăsături: un eunuc etiopian și un nobil al reginei. Prima înseamnă nu numai locul de reședință, ci tocmai naționalitatea persoanei care s-a întâlnit. Nu era un evreu natural care trăia în Etiopia, și anume un etiopian prin naștere. Faptul că a călătorit la Ierusalim pentru a se închina și a citi cartea profetului Isaia (tradusă probabil LXX) indică faptul că a fost un prozelit și dacă exista un eunuc (care, conform legii lui Moise, nu putea fi acceptat în societatea lui Iehova), probabil a existat un „prozelit al porților”, și nu un „prozelit al adevărului”, adică gradul II, nu I.

Eunuc, conform conceptelor obișnuite, un eunuc, care în Orient erau paznicii haremurilor regale și, uneori, erau onorati cu cele mai înalte posturi guvernamentale, așa cum vedem în acest caz.

Candace, regina Etiopiei. Etiopia - o țară la sud de Egipt, unde acum Nubia și Abisinia), al cărei centru politic și comercial era Meroe. Această țară era de obicei condusă de femei, care erau numite toate „kandakia”, la fel cum regii egipteni erau numiți „faraoni” (Pliniu. Istoria naturala VI, 35).

Ca prozelit al porților, avea acces la templu și putea, alături de evrei, să ofere un sacrificiu adevăratului Dumnezeu, pe care îl cunoștea, evident, de la unul dintre evreii care locuiau în Etiopia. Buna lui dispoziție religioasă, care l-a făcut vrednic și suficient de pregătit pentru credința în Hristos, se dezvăluie în mod clar din faptul că era ocupat să citească Cuvântul lui Dumnezeu pe drum.

29 Duhul i-a spus lui Filip. A fost evident o revelație spirituală interioară, fără nicio mediere externă vizibilă, recunoscută clar ca o poruncă de sus, de la Duhul Sfânt.

30 Auzind ce a citit, greacă προσδραμὼν δὲ ὁ Φίλιππος ἤκουσεν αὐτου̃ ἀναγινώσκοντος , mai exact glorie. : Philip a alergat înăuntru, auzindu-i venerația - venind, Philip l-a auzit citind - evident cu voce tare, astfel încât Filip să poată auzi chiar și ceea ce se citea.

Întrebarea lui Filip conține în original un anumit joc de cuvinte, înmuiind, pe de o parte, o anumită îndrăzneală de a se adresa unui nobil necunoscut: ἀ̃ρά γε γινώσκεις ἃ ἀναγινώσκεις ; pe de altă parte, îndoiala exprimată de particula ἀ̃ρά γε că eunucul înțelege ceea ce se citește. Așteptând un răspuns negativ, Philip chiar nu s-a înșelat. Și, poate, tocmai datorită formei blânde și jucăușe a întrebării Filip a localizat imediat inima eunucului și i-a trezit o conștiință plină de simplitate și smerenie copilărească că nu a înțeles ce citea. În același timp, această întrebare i-a sugerat nobilului că cel care l-a chestionat, evident, deține el însuși adevărata înțelegere a acestui loc, motiv pentru care îl roagă pe Filip să urce și să se așeze cu el să interpreteze cele citite. Aceasta din nou este o nouă trăsătură de caracter emoționant de bună la un nobil nobil (cf. Ioan Gură de Aur).

32-33 Scriptura la care se face referire aici este în Capitolul 53 cărțile lui Isaiași este transmis exact conform traducerii LXX, care indică faptul că eunucul a citit cartea profetului în această traducere, care era atunci cel mai frecvent în Egipt. Atât bisericile evreiești, cât și cele creștine antice au făcut referire în unanimitate la locul de mai sus la Mesia, Cel care suferă pentru păcatele lumii (cf. Matei 8:17; Marcu 15:28; ; ). Sensul acestui loc este: ca o oaie a fost condus la sacrificare(atunci cand se sacrifica) și precum mielul tăce înaintea celor ce tund, tot așa nu deschide gura(adică fără plângeri, sau cenzură și expresii de rezistență). În umilirea Sa(in suferinta) Judecata lui este făcută(adică judecata care a venit asupra Lui a fost judecata la care S-a condamnat pe Sine însuși luând păcatul tuturor oamenilor). Dar generația lui (γενεὰν) cine va explica? (bună, adică nașterea, originea Lui - veșnică de la Tatăl, fără Mamă și în timp de la Mamă fără Tată). Căci viața lui este luată de pe pământ, iar în legătură cu cea anterioară, această ultimă expresie înseamnă: „cine va explica că cu o astfel de origine inexplicabilă, cu atâta neînțeles a acestei vieți, a fost sortită să ia de pe pământ, adică să fie întreruptă în suferință pe crucea (aceasta este oarecum sugerată de forma expresiei în sine - „ decolează de pe pământ...»).

34 i-a spus eunucul lui Filip, ἀποκριθεὶς δὲ ὁ εὐνου̃χος τω̨̃ Φιλίππω̨ εἰ̃πεν , răspunzând aceluiași kazhenik la discursul lui Filip, mai precis în rusă: „eunucul a spus lui Filip ca răspuns”.

Vă rog, adică să explicați.

35 Deschide-ti gura, ἀνοίξας ... τт στόμα ... deschizând gura ... - o anumită solemnitate a discursului pentru a indica importanța deosebită a Evangheliei lui Filip despre Isus.

36 Întrebarea ulterioară a eunucului adresată lui Filip despre posibilitatea botezului pentru el arată că predica lui Filip a fost destul de detaliată și primită cu atenție de către ascultător, care era înflăcărat de setea de a fi urmaș al lui Hristos.

Am ajuns la apă, acest loc nu este tocmai cunoscut, probabil situat între Eleutheropol și Gaza (Robinson II, 749).

39-40 Duhul Sfânt a coborât peste famen, iar Filip a fost luat de Îngerul Domnului. Numai în câteva manuscrise grecești antice (pe care le urmează traducerile noastre slavă și rusă) acest pasaj citește așa. În majoritatea manuscriselor și traducerilor, urmate de majoritatea interpreților (inclusiv Hrisostom și Teofilact), în acest loc se spune simplu: „Duhul Sfânt l-a luat pe Filip...” De ce a apărut o astfel de diferență - dintr-o creștere a unor coduri , sau dintr-o omisiune a altora, e greu de spus. Mai probabil, însă, prima este adăugarea de către cărturarii ulterioare a coborârii Duhului Sfânt asupra celor botezați, care a fost tăcut după descriptor. Această coborâre, necesară și excepțională în acest caz, s-ar fi putut întâmpla fără o punere vizibilă a mâinilor, ca după, la botezul lui Corneliu și al casei sale, și chiar înainte de săvârșirea botezului (), căci după cuvântul Lord ( Ioan 3:8) „Duhul, unde vrea, respiră”.

Philip era încântat- un indiciu al unei acțiuni supranaturale deosebite - dispariția instantanee a lui Filip, după care a ajuns în Azot (sf. 40). „Bravo”, spune Hrisostom cu această ocazie, „ încât era evident că ceea ce s-a întâmplat era lucrarea lui Dumnezeu, pentru ca eunucul să nu creadă că Filip este o persoană simplă. Și Filip a primit mare folos din aceasta, pentru ceea ce a auzit despre profeți, despre Habacuc, Ezechiel și alții (Dan 14:36-39), am văzut împlinită pe mine, fiind instantaneu depășită mult».

Continuă-ți drumul bucurându-te- la tot ce s-a întâmplat, adică la faptul că a fost botezat, a primit Duhul Sfânt, a devenit ucenic al Domnului Isus Hristos și că toate acestea s-au întâmplat într-un mod atât de minunat.

Tradiția bisericească ne-a păstrat numele acestui nobil - Indih, precum și câteva informații despre soarta lui viitoare. La întoarcerea sa în țara sa, a fost primul propovăduitor al Evangheliei în ea, pe mulți i-a convertit, inclusiv pe amanta sa, regina, botezând-o (Nicefor Calist II, 6).

Azot, ca și Gaza, este unul dintre cele 5 orașe principale filistene la nord de Gaza și la vest de Ierusalim, la aproximativ 50 de verste de acesta, lângă Marea Mediterană - acum satul Esdud.

Trecând Evanghelia De la Azot, călătoria lui Filip a continuat în mod obișnuit, spre nord, până în Cezareea. Pe această cale, pentru Evanghelie, a trebuit să viziteze orașele - Akkaron, Jamnia, Joppa (Jaffa), Apollonia etc.

Cezareea, unde se pare că Filip avea o reședință permanentă (), este un mare oraș celebru la Marea Mediterană, la 100 de verste nord-vest de Ierusalim, sediul procuratorilor romani de atunci ai Iudeii; construită și numită astfel în cinstea lui Cezar Augustus de Irod cel Mare, pe locul Castelului Straton care se afla aici, motiv pentru care Cezareea a fost numită și Cezareea Stratonova, spre deosebire de Cezareea Filipi palestiniană de pe locul vechiului Panea. Cezarea Stratonov este adesea menționată mai târziu de către descriptor.

Faptele Sfinților Apostoli- următoarea carte a Noului Testament cu conținut istoric după sfintele Evanghelii, pe deplin meritoasă și în importanța ei să ocupe primul loc după acestea. „Această carte”, spune St. Hrisostom, - ne poate folosi nu mai puțin decât Evanghelia însăși: este atât de plină de înțelepciune, atât de puritate de dogme și atât de abundență de minuni, în special săvârșite de Duhul Sfânt.". Aici se poate vedea împlinirea în practică a acelor profeții pe care Hristos le proclamă în Evanghelii - adevărul strălucind chiar în evenimente și marea schimbare a ucenicilor în bine, realizată de Duhul Sfânt. Hristos le-a spus ucenicilor: Cine crede în Mine, le va face și el lucrările pe care le fac Eu, și mai mari decât acestea le va face ( Ioan 14:12), și le-a prezis că vor fi duși la conducători și regi, că vor fi bătuți în sinagogi ( Matei 10:17-18), că vor fi supuși celor mai grele chinuri și vor triumfa asupra tuturor și că Evanghelia va fi propovăduită în toată lumea ( Matei 24:14). Toate acestea, precum și multe alte lucruri pe care El le-a spus în timp ce se adresă ucenicilor, apar în această carte a fi împlinite cu toată exactitatea... ), și dezvăluind istoria ulterioară a Bisericii lui Hristos până la întemnițarea celui mai laborios dintre apostolii – Pavel. Remarcând caracterul special al prezentării și selecției evenimentelor, St. Hrisostom numește această carte în primul rând care conține dovezi ale învierii lui Hristos, deoarece era deja ușor pentru cei care credeau în ea să accepte orice altceva. Acesta este ceea ce el vede ca fiind scopul principal al cărții.

Scriitor Cărțile Faptelor - Sf. Evanghelistul Luca, la propriile sale instrucțiuni despre aceasta ( 1:1-2 ; cf. ). Această indicație, suficient de puternică în sine, este confirmată și de mărturiile exterioare ale bisericii creștine antice (mărturia Sf. Irineu de Lyon, Clement al Alexandriei, Tertulian, Origen și mulți alții. etc.), și caracteristici interne care toate împreună fac autenticitatea completă și necondiționată a legendelor descriptorului până la cele mai mici detalii și detalii - dincolo de orice îndoială Ca cel mai apropiat însoțitor și colaborator al Sf. Apostolul Pavel, descriptorul a fost el însuși un martor ocular la majoritatea evenimentelor pe care le descrie; despre restul unor astfel de evenimente a avut ocazia să audă de la însuși apostolul Pavel (în special despre ceea ce îl privea pe Petru însuși) și de la alți apostoli cu care era într-o permanentă comunicare vie. Influența în special a lui Pavel asupra scrierii Faptele Apostolilor este foarte semnificativă și evidentă. .

Ora și locul cărții sunt exact nedeterminate. Deoarece cartea se încheie cu o indicație a activității de predicare de doi ani a apostolului Pavel în lanțuri în orașul Roma ( 28:30-31 ), dar în același timp nu se menționează nici moartea apostolului, nici eliberarea, atunci ar trebui să ne gândim că în orice caz a fost scrisă înainte de martiriul apostolului (în 63-64 d.Hr.) și tocmai la Roma (ca și fericitul Ieronim), deși acesta din urmă nu este incontestabil. Este posibil ca în timpul călătoriilor în sine cu Apostolul Pavel, Ev. Luca a ținut evidența celor mai remarcabile și abia după aceea a adus aceste înregistrări în ordinea și integritatea unei cărți speciale - „Faptele”.

După ce și-a propus să expună principalele evenimente ale Bisericii lui Hristos de la înălțarea Domnului până în ultimele zile ale zilei sale, Ev. Cartea lui Luke cuprinde o perioadă de aproximativ 30 de ani. Întrucât în ​​răspândirea credinței lui Hristos în Ierusalim și în timpul tranziției sale inițiale la neamuri, apostolul-șef Petru a muncit deosebit de mult, iar în răspândirea credinței în lumea păgână, apostolul-șef Pavel, cartea Faptele Apostolilor, în consecință, prezintă două părți principale. In primul ( 1-12 cap.) povestește în principal despre activitatea apostolică a lui Petru și despre biserica de la evrei. In secunda - ( 13-28 cap.) despre activitățile lui Pavel și despre biserica din neamuri.

Sub denumirea de Faptele acestui sau aceluia apostol, mai multe cărți erau cunoscute în antichitate, dar toate au fost respinse de Biserică ca fiind false, conținând învățături apostolice nesigure și chiar ca neprofitabile și dăunătoare.

Ascunde

Comentariu la pasajul actual

Comentariu la carte

Comentariu la secțiune

19 Sau: putere.

22 a) Sau: în această răutate / rău.

22 b) Sau: gând.

23 lit.: pentru că văd,că eşti în bilă amară şi în legăturile răutăţii.

26 Prietene. posibil traducere: du-te și la amiază fii pe un drum pustiu.

27 Kandaki - titlul de regină din Etiopia; aici este posibil folosit ca substantiv propriu.

28 Vezi Dicţionar Isaia .

33 a) Lit.: Generația lui care va explica.

33 b) Isaia 53:7, 8.

37 Unii. manuscrisele adaugă: iar Filip i-a spus: « Dacă crezi din toată inima, Poate sa». a spus el ca răspuns: « Eu cred, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu».

39 În unele manuscrise: Duhul Sfânt a coborât asupra eunucului, îngerul Domnului.

Faptele Apostolilor este, într-un fel, o continuare a Evangheliei după Luca. A doua carte a fost scrisă de un evanghelist, conform oamenilor de știință din Noul Testament, la Roma între anii 63 și 68 d.Hr. conform R.H. Asemenea Evangheliei, ea i-a fost adresată lui Teofil.

În povestea sa despre viața primilor creștini, Luca a fost mânat de dorința de a arăta ceea ce considera el principalul lucru: tot ceea ce Dumnezeu a început să facă pe Pământ prin Hristos, El va continua să facă prin Biserica Sa. De aceea, la cincizeci de zile de la învierea lui Isus, a avut loc un eveniment uimitor: celor doisprezece ucenici și tuturor celor care s-au încrezut în El, Dumnezeu a dat Duhul Său Sfânt. Și atunci mulți oameni au devenit conștienți că Iisus Hristos este Mântuitorul lumii și acești oameni au fost cei care au creat prima comunitate creștină din Ierusalim. Luca descrie în detaliu cum a trăit și a lucrat Biserica de atunci. Credincioșii au trăit și au acționat cu știința că Vestea cea bună a lui Isus mort și înviat trebuie să sune acum nu numai în Ierusalim, ci în toate colțurile Pământului.

Un rol deosebit în răspândirea mesajului creștin i-a fost încredințat apostolului Pavel. O mare parte din Faptele Apostolilor este dedicată descrierii slujirii sale în lumea neamurilor. Luca povestește despre călătoriile lui Pavel: a trecut prin ținuturile în care se află astăzi Turcia și Grecia și a ajuns chiar la Roma. Peste tot apostolul a vorbit despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor. Puterea atotcuceritoare a acestui mesaj a dus la apariția multor comunități creștine din lume.

A treia ediție a „Noului Testament și Psaltirea în traducerea rusă modernă” a fost pregătită pentru publicare de Institutul pentru Traducerea Bibliei din Zaoksky la sugestia Societății Biblice din Ucraina. Recunoscându-și responsabilitatea pentru acuratețea traducerii și meritele sale literare, personalul Institutului a profitat de ocazia unei noi ediții a acestei Cărți pentru a face lămuriri și, acolo unde este necesar, corecturi la lucrările lor anterioare de lungă durată. Și deși în această lucrare a fost necesar să se țină cont de termenele, s-au depus eforturi maxime pentru a realiza sarcina ce i-a revenit Institutului: să transmită cititorilor textul sacru, pe cât posibil în traducere, atent verificat, fără denaturare sau pierdere. .

Atât în ​​edițiile anterioare, cât și în prezent, echipa noastră de traducători s-a străduit să păstreze și să continue ceea ce s-a realizat mai bun prin eforturile Societăților Biblice ale lumii în traducerea Sfintei Scripturi. În efortul de a face traducerea noastră accesibilă și de înțeles, totuși, am rezistat în continuare tentației de a folosi cuvinte și expresii grosolane și vulgare - vocabularul care apare de obicei în vremuri de tulburări sociale - revoluții și tulburări. Am încercat să transmitem mesajul Scripturii în termeni comuni, stabiliți și în termeni care să continue bunele tradiții ale vechilor (acum inaccesibile) traduceri ale Bibliei în limba maternă compatrioții noștri.

În iudaismul și creștinismul tradițional, Biblia nu este doar un document istoric care trebuie păstrat, nu doar un monument literar care poate fi admirat și admirat. Această carte a fost și rămâne cel mai unic mesaj al rezoluției propuse de Dumnezeu. probleme umane pe pământ, despre viața și învățăturile lui Iisus Hristos, care a deschis omenirii calea către o viață neîncetată de pace, sfințenie, bunătate și iubire. Vestea despre aceasta ar trebui să sune contemporanilor noștri în cuvinte adresate direct lor, într-un limbaj simplu și apropiat de percepția lor. Traducătorii acestei ediții a Noului Testament și a Psaltirilor și-au făcut munca cu rugăciune și speranța că aceste cărți sacre în traducerea lor vor continua să sprijine viața spirituală a cititorilor de orice vârstă, ajutându-i să înțeleagă Cuvântul inspirat și să răspundă. la ea prin credinţă.

PREFAȚĂ LA EDIȚIA A DOUA

Au trecut aproape doi ani de când „Noul Testament în traducerea rusă modernă” a fost publicat la tipografia Mozhaisk din ordinul Fundației Educaționale Dialog. Această ediție a fost pregătită de Institutul de Traducere a Bibliei din Zaoksky. Cu căldură și cu aprobarea primită de cititorii săi, cuvânt iubitor Doamne, cititori de diferite confesiuni. Traducerea a fost întâmpinată cu un interes considerabil de către cei care tocmai se familiarizau cu sursa principală a doctrinei creștine, cea mai faimoasă parte a Bibliei, Noul Testament. La doar câteva luni după publicarea Noului Testament în Traducerea Rusă Modernă, întregul tiraj a fost epuizat, iar comenzile pentru publicare au continuat să sosească. Încurajat de aceasta, Institutul pentru Traducerea Bibliei din Zaoksky, al cărui scop principal a fost și rămâne acela de a promova familiarizarea compatrioților cu Sfintele Scripturi, a început să pregătească cea de-a doua ediție a acestei Cărți. Desigur, în același timp, nu ne-am putut abține să nu ne gândim că traducerea Noului Testament pregătită de Institut, ca orice altă traducere a Bibliei, trebuia verificată și discutată cu cititorii, iar pregătirile noastre pentru o nouă ediție a inceput cu asta.

După prima ediție, alături de numeroase comentarii pozitive, Institutul a primit sugestii constructive valoroase de la cititori atenți, inclusiv teologi și lingviști, care ne-au determinat să facem a doua ediție cât mai populară, firește, fără a compromite acuratețea traducerii. Totodată, am încercat să rezolvăm probleme precum: o revizuire temeinică a traducerii pe care o făcusem anterior; îmbunătățiri, acolo unde este necesar, ale planului stilistic și aspect ușor de citit al textului. Prin urmare, în noua ediție, în comparație cu cea anterioară, sunt semnificativ mai puține note de subsol (au fost eliminate notele de subsol care nu aveau semnificație atât practică, cât și teoretică). Desemnarea literelor anterioare a notelor de subsol din text este înlocuită cu un asterisc la cuvântul (expresia) căruia îi este dată o notă în partea de jos a paginii.

În această ediție, pe lângă cărțile Noului Testament, Institutul de Traducere a Bibliei publică noua sa traducere a Psaltirii - aceeași carte Vechiul Testament pe care Domnul nostru Iisus Hristos îi plăcea atât de mult să-l citească și despre care se face referire adesea în timpul vieții Sale pe pământ. De-a lungul secolelor, mii și mii de creștini, precum și evrei, au considerat Psaltirea ca fiind inima Bibliei, găsind pentru ei înșiși în această Carte un izvor de bucurie, mângâiere și iluminare spirituală.

Traducerea Psaltirii este preluată din ediția savantă standard Biblia Hebraica Stuttgartensia (Stuttgart, 1990). A.V. a participat la pregătirea traducerii. Bolotnikov, I.V. Lobanov, M.V. Opiyar, O.V. Pavlova, S.A. Romashko, V.V. Sergheev.

Institutul pentru Traducerea Bibliei aduce în atenția celui mai larg cerc de cititori „Noul Testament și Psaltirea într-o traducere în limba rusă modernă” cu smerenia cuvenită și, în același timp, cu încrederea că Dumnezeu are încă lumină și adevăr nou, gata să luminează pe cititorul cuvintelor Sale sfinte. Ne rugăm ca, cu binecuvântarea Domnului, această traducere să servească drept mijloc în acest scop.

PREFAȚĂ LA PRIMA EDIȚIE

Întâlnirea cu orice nouă traducere a cărților Sfintei Scripturi dă naștere oricărui cititor serios la o întrebare firească cu privire la necesitatea, justificarea ei și o dorință la fel de firească de a înțelege ce se poate aștepta de la noii traducători. Această împrejurare dictează următoarele rânduri introductive.

Apariția lui Hristos în lumea noastră a marcat începutul unei noi ere în viața omenirii. Dumnezeu a intrat în istorie și a stabilit o relație profund personală cu fiecare dintre noi, arătând cu o claritate evidentă că El este de partea noastră și face tot posibilul pentru a ne salva de rău și distrugere. Toate acestea s-au manifestat în viața, moartea și învierea lui Isus. Lumii i s-a dat în El ultima revelație posibilă a lui Dumnezeu despre Sine și despre om. Această revelație este izbitoare prin măreția ei: Cel care a fost văzut de oameni ca un simplu tâmplar, care și-a încheiat zilele pe o cruce rușinoasă, a creat întreaga lume. Viața lui nu a început în Betleem. Nu, El este „Cel ce a fost, care este, care va veni”. Acest lucru este greu de imaginat.

Și totuși cel mai mult oameni diferiti a ajuns constant să creadă asta. Descopereau că Isus este Dumnezeu care a trăit printre ei și pentru ei. Curând oamenii noii credințe au început să realizeze că El trăiește în ei înșiși și că El are răspunsul la toate nevoile și aspirațiile lor. Aceasta însemna că dobândesc o nouă viziune asupra lumii, asupra lor și asupra viitorului lor, o nouă experiență de viață, necunoscută anterior.

Cei care credeau în Isus erau dornici să-și împărtășească credința cu alții, să spună tuturor celor de pe pământ despre El. Acești primi asceți, printre care au fost martori direcți ai evenimentelor, au îmbrăcat biografia și învățătura lui Hristos Isus într-o formă vie, bine amintită. Ei au creat Evangheliile; în plus, au scris scrisori (care au devenit „mesaje” pentru noi), au cântat cântece, au spus rugăciuni și au înregistrat ceea ce li s-a dat. revelatie divina. Pentru un observator superficial i-ar putea părea că tot ceea ce a scris despre Hristos de primii Săi ucenici și urmași nu a fost deloc organizat în mod special de nimeni: totul s-a născut mai mult sau mai puțin arbitrar. Timp de aproximativ cincizeci de ani, aceste texte au constituit o Carte întreagă, care a primit mai târziu numele de „Noul Testament”.

În procesul de creare și citire, colectare și organizare a materialelor înregistrate, primii creștini, care au experimentat marea putere mântuitoare a acestor manuscrise sacre, au ajuns la concluzia clară că toate eforturile lor au fost conduse de Cineva Puternic și Atotștiutor - Sfântul Spiritul lui Dumnezeu Însuși. Au văzut că nu era nimic întâmplător în ceea ce au înregistrat, că toate documentele care compun Noul Testament sunt într-o relație interioară profundă. Cu îndrăzneală și hotărâre, primii creștini au putut să numească și să numească codul existent „Cuvântul lui Dumnezeu”.

O caracteristică remarcabilă a Noului Testament a fost că întregul text a fost scris într-o greacă simplă, colocvială, care la acea vreme s-a răspândit în întreaga Mediterană și a devenit o limbă internațională. Cu toate acestea, în cea mai mare parte, „a fost rostită de oameni care nu au fost obișnuiți cu ea din copilărie și, prin urmare, nu au simțit cu adevărat cuvintele grecești”. În practica lor, „era o limbă fără pământ, o limbă de afaceri, comercială, oficială”. Indicând această stare de lucruri, remarcabilul gânditor și scriitor creștin al secolului XX K.S. Lewis adaugă: „Ne șochează asta?... Sper că nu; altfel ar fi trebuit să fim șocați de Întruparea însăși. Domnul S-a smerit pe Sine însuși când a devenit prunc în brațele unei țăranci și un predicator arestat și, conform aceluiași plan divin, cuvântul despre El a răsunat în limbajul popular, cotidian, cotidian. Tocmai din acest motiv, primii urmași ai lui Isus, în mărturia lor despre El, în predicarea lor și în traducerile Sfintelor Scripturi, au căutat să transmită Vestea Bună despre Hristos într-un limbaj simplu, aproape de oameni și de înțeles de către oameni. lor.

Ferice de popoarele care au primit Sfânta Scriptură într-o traducere vrednică din limbile originale în limba lor maternă pe care o pot înțelege. Ei au această Carte poate fi găsită în fiecare, chiar și în cea mai săracă familie. Printre astfel de popoare, a devenit nu numai, de fapt, o lectură rugătoare și evlavioasă, mântuitoare de suflet, ci și acea carte de familie care le-a luminat întreaga viață. lumea spirituală. Astfel, s-a creat stabilitatea societății, forța ei morală și chiar bunăstarea materială.

I-a plăcut Providenței ca Rusia să nu rămână fără Cuvântul lui Dumnezeu. Cu mare recunoștință noi, rușii, cinstim memoria lui Chiril și Metodie, care ne-au dăruit Sfânta Scriptură în limba slavă. Păstrăm, de asemenea, amintirea evlavioasă a lucrătorilor care ne-au adus la Cuvântul lui Dumnezeu prin așa-zișii Traducere sinodală, care rămâne în continuare printre noi cel mai autoritar și cel mai cunoscut. Ideea aici nu este atât în ​​caracteristicile sale filologice sau literare, cât în ​​faptul că a rămas alături de creștinii ruși în toate vremurile grele ale secolului al XX-lea. În mare parte datorită lui. credinta crestina nu a fost complet eradicată în Rusia.

Traducerea sinodală însă, cu toate meritele ei neîndoielnice, nu este considerată astăzi destul de satisfăcătoare din cauza neajunsurilor cunoscute (evidente nu numai pentru specialişti). Schimbările firești care au avut loc în limba noastră de-a lungul a mai bine de un secol și absența îndelungată a iluminării religioase în țara noastră, au făcut aceste neajunsuri puternic palpabile. Vocabularul și sintaxa acestei traduceri nu mai sunt accesibile percepției directe, ca să spunem așa, „spontane”. Cititorul modern în multe cazuri nu se poate lipsi de dicționare în eforturile sale de a înțelege sensul anumitor formule ale traducerii care a fost publicată în 1876. Această împrejurare răspunde, desigur, „răcirii” raționaliste a percepției acelui text, care, fiind înălțător spiritual prin natura sa, trebuie nu numai înțeles, ci și experimentat de întreaga ființă a unui cititor evlavios.

Desigur, a face o traducere perfectă a Bibliei „pentru toate timpurile”, o astfel de traducere care să rămână la fel de înțeleasă și apropiată de cititorii unei succesiuni nesfârșite de generații, este imposibil, după cum se spune, prin definiție. Și asta nu numai pentru că dezvoltarea limbajului pe care o vorbim este de neoprit, ci și pentru că, în timp, însăși pătrunderea în comorile spirituale ale marii Cărți devine din ce în ce mai complicată și îmbogățită pe măsură ce se descoperă din ce în ce mai multe abordări noi ale acestora. . Acest lucru a fost subliniat pe bună dreptate de către protopopul Alexander Men, care a văzut semnificația și chiar necesitatea creșterii numărului de traduceri ale Bibliei. În special, el a scris: „Astăzi pluralismul domină practica mondială a traducerilor biblice. Recunoscând că orice traducere este, într-o măsură sau alta, o interpretare a originalului, traducătorii folosesc o varietate de tehnici și setări de limbă... Acest lucru le permite cititorilor să experimenteze diferite dimensiuni și nuanțe ale textului.

În conformitate cu această înțelegere a problemei, personalul Institutului pentru Traducerea Bibliei, înființat în 1993 la Zaoksky, a găsit posibil să își facă propria încercare de a aduce o contribuție fezabilă la cauza familiarizării cititorului rus cu textul Noul Testament. Conduși de un înalt simț al responsabilității pentru cauza căreia și-au dedicat cunoștințele și energia, participanții la proiect au finalizat această traducere a Noului Testament în limba rusă din limba originală, luând ca bază textul critic modern larg acceptat al original (a patra ediție revizuită a Societăților Biblice Unite, Stuttgart, 1994). Totodată, s-a luat în considerare, pe de o parte, orientarea către izvoarele bizantine, caracteristică tradiției ruse, pe de altă parte, s-au luat în considerare realizările criticii textuale moderne.

Angajații Centrului de Traduceri Zaoksky, desigur, nu au putut să nu țină cont în munca lor de experiența străină și domestică în traducerea Bibliei. În conformitate cu principiile care guvernează societățile biblice din întreaga lume, traducerea a fost concepută inițial ca lipsită de prejudecăți confesionale. În conformitate cu filozofia societăților biblice moderne, fidelitatea față de originalul și păstrarea formei mesajului biblic ori de câte ori a fost posibil, fiind gata să sacrifice litera textului de dragul unei transmiteri exacte a sensului viu, au fost recunoscute. ca principale cerinţe pentru traducere. În același timp, era imposibil, desigur, să nu treci prin acele chinuri care sunt cu totul inevitabile pentru orice traducător responsabil al Sfintei Scripturi. Căci inspirația originalului ne-a obligat să tratăm cu evlavie însăși forma lui. În același timp, în cursul muncii lor, traducătorii au trebuit să se convingă constant de validitatea gândirii marilor scriitori ruși că numai acea traducere poate fi considerată adecvată, care, în primul rând, transmite corect sensul și dinamica. a originalului. Dorința personalului Institutului din Zaoksky de a fi cât mai aproape de original a coincis cu ceea ce V.G. Belinsky: „Apropierea de original nu constă în transmiterea literei, ci în spiritul creației... Imaginea corespunzătoare, precum și fraza corespunzătoare, nu constau întotdeauna în corespondența aparentă a cuvintelor.” Privind înapoi la alte traduceri moderne care transmit textul biblic cu literalitate severă, forțat să-și amintească binecunoscuta zicală a lui A.S. Pușkin: „O traducere interliniară nu poate fi niciodată corectă”.

Echipa de traducători a Institutului din toate etapele de lucru a fost conștientă de faptul că nicio traducere reală nu poate satisface în mod egal toate cerințele diferiților cititori, care sunt de natură diversă. Cu toate acestea, traducătorii s-au străduit pentru un rezultat care ar putea, pe de o parte, să-i mulțumească pe cei care apelează la Scriptură pentru prima dată și, pe de altă parte, să-i mulțumească pe cei care, văzând Cuvântul lui Dumnezeu în Biblie, sunt angajați în studiul său aprofundat.

În această traducere, adresată cititorului modern, sunt folosite cu precădere cuvinte, fraze și idiomuri care se află în circulație vie. Cuvintele și expresiile învechite și arhaice sunt permise numai în măsura în care sunt necesare pentru a transmite culoarea narațiunii și pentru a reprezenta în mod adecvat nuanțele semantice ale frazei. În același timp, s-a găsit oportun să se abțină de la folosirea unui vocabular tranșant modern, trecător și a aceleiași sintaxe, pentru a nu încălca acea regularitate, simplitatea naturală și măreția organică a prezentării care disting textul metafizic inutil al Scripturii.

Mesajul biblic este de o importanță decisivă pentru mântuirea fiecărei persoane și, în general, pentru întreaga sa viață creștină. Acest mesaj nu este un simplu raport al faptelor, evenimentelor și o expunere directă a poruncilor. Este capabil să atingă inima omului, să inducă cititorul și ascultătorul să empatizeze, să trezească în ei nevoia de pocăință vie și sinceră. Traducătorii lui Zaoksky au văzut ca sarcina lor să transmită o asemenea putere a narațiunii biblice.

În acele cazuri în care sensul cuvintelor sau expresiilor individuale din listele de cărți ale Bibliei care au ajuns până la noi nu se pretează, în ciuda tuturor eforturilor, unei anumite lecturi, cititorului i se oferă cel mai convingător, în opinia a traducătorilor, citind.

În străduința pentru claritatea și frumusețea stilistică a textului, traducătorii introduc în el, atunci când este dictat de context, cuvinte care nu sunt în original (sunt marcate cu caractere cursive).

Notele de subsol oferă cititorului sensuri alternative pentru cuvintele și expresiile individuale din original.

Pentru a ajuta cititorul, capitolele textului biblic sunt împărțite în pasaje semantice separate, care sunt furnizate cu subtitluri scrise cu caractere cursive. Deși nu fac parte din textul tradus, subtitlurile nu sunt destinate citirii orale sau interpretării Scripturii.

După ce au încheiat prima lor experiență de traducere a Bibliei în limba rusă modernă, personalul Institutului din Zaoksky intenționează să continue să caute cele mai bune abordări și soluții în traducerea textului original. Prin urmare, toți cei implicați în apariția traducerii finalizate vor fi recunoscători cititorilor noștri foarte respectați pentru orice ajutor pe care îl pot oferi cu comentariile, sfaturile și sugestiile lor menite să îmbunătățească textul propus acum pentru retipăriri ulterioare.

Angajații Institutului sunt recunoscători celor care, în toți anii de muncă la traducerea Noului Testament, i-au ajutat cu rugăciunile și sfaturile lor. Mai ales trebuie remarcat aici V.G. Vozdvizhensky, S.G. Mikushkina, I.A. Orlovskaya, S.A. Romashko și V.V. Sergheev.

Participarea la proiectul implementat acum a unui număr de colegi și prieteni occidentali ai Institutului, în special, W. Ailes, D.R. Spangler și Dr. K.G. Hawkins.

Pentru mine personal, a fost o mare binecuvântare să lucrez la traducerea publicată împreună cu angajați cu înaltă calificare care s-au dedicat în totalitate acestei probleme, cum ar fi A.V. Bolotnikov, M.V. Boryabina, I.V. Lobanov și alții.

Dacă munca depusă de echipa Institutului ajută pe cineva să-l cunoască pe Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos, aceasta va fi cea mai mare răsplată pentru toți cei care au fost implicați în această traducere.

30 ianuarie 2000
Director al Institutului pentru Traducerea Bibliei din Zaoksky Doctor în Teologie M. P. Kulakov

EXPLICAȚII, SIMBOLULE ȘI ABREVIERI

Această traducere a Noului Testament este realizată din textul grecesc, în principal conform celei de-a 4-a ediții a Noului Testament grecesc (The Greek New Testament. 4th revision edition. Stuttgart, 1994). Traducerea Psaltirii a fost preluată din ediția Bibliei Hebraica Stuttgartensia (Stuttgart, 1990).

Textul rus al acestei traduceri este împărțit în pasaje semantice cu subtitrări. Subtitlurile cu caractere cursive, care nu fac parte din text, sunt introduse pentru a facilita cititorului să găsească locul potrivit în traducerea propusă.

Cu majuscule mici în Psalmi, cuvântul „DOMNUL” este scris în acele cazuri când acest cuvânt transmite numele lui Dumnezeu – Iahve, scris în ebraică cu patru consoane (tetragrama). Cuvântul „Domn” în ortografia sa obișnuită transmite o altă atracție (Adon sau Adonai), folosit atât în ​​relație cu Dumnezeu, cât și cu oamenii în sensul de „Domn”, prieten. traducere: Vladyka; vezi dicţionar Lord.

Între paranteze drepte sunt încheiate cuvinte, a căror prezență în textul studiilor biblice moderne este considerată nefiind pe deplin dovedită.

Între paranteze pătrate duble cuvintele se concluzionează că studiile biblice moderne au în vedere inserări în text realizate în primele secole.

Îndrăzneţ sunt evidenţiate citate din cărţile Vechiului Testament. În același timp, în text sunt plasate pasaje poetice cu indentațiile și defalcarea necesare pentru a reprezenta în mod adecvat structura pasajului. O notă în partea de jos a paginii indică adresa citației.

Cuvintele cu caractere cursive sunt de fapt absente în textul original, dar a căror includere pare justificată, deoarece sunt implicate în dezvoltarea gândirii autorului și ajută la clarificarea sensului textului.

Un asterisc ridicat deasupra liniei după un cuvânt (expresie) indică o notă în partea de jos a paginii.

Notele de subsol individuale sunt date cu următoarele abrevieri convenționale:

Scrisori.(literal): o traducere exactă din punct de vedere formal. Este dat în acele cazuri când, din motive de claritate și pentru o dezvăluire mai completă a sensului din textul principal, este necesar să se abată de la o transmitere exactă din punct de vedere formal. În același timp, cititorului i se oferă posibilitatea de a se apropia de cuvântul sau expresia originală și de a vedea opțiuni de traducere imaginabile.

În sensul(în sens): este dat atunci când un cuvânt tradus literal în text necesită, în opinia traducătorului, indicarea unui conotaţie semantică el în acest context.

În unele manuscrise(în unele manuscrise): folosit când se citează variante textuale în manuscrisele grecești.

greacă(greacă): folosit atunci când este important să se arate ce cuvânt grecesc este folosit în textul original. Cuvântul este dat în transcriere rusă.

Vechi pe.(traduceri antice): folosit atunci când este necesar să se arate modul în care un anumit pasaj al originalului a fost înțeles prin traduceri antice, eventual bazate pe un text original diferit.

Prietene. posibil pe.(o altă traducere posibilă): este dată ca o altă traducere, deși posibilă, dar, potrivit traducătorilor, mai puțin întemeiată.

Prietene. citind(altă lectură): se dă atunci când, cu o aranjare diferită a semnelor care denotă sunete vocale, sau cu o secvență diferită de litere, este posibilă o lectură diferită de originală, dar susținută de alte traduceri antice.

ebr.(ebraică): folosit când este important să se arate ce cuvânt este folosit în original. Adesea este imposibil să-l transmiți în mod adecvat, fără pierderi semantice, în rusă, așa că multe traduceri moderne introduc acest cuvânt în transliterare în limba lor maternă.

Sau: este folosit atunci când o notă oferă o traducere diferită, bine întemeiată.

niste se adaugă manuscrise(unele manuscrise adaugă): este dat atunci când un număr de copii ale Noului Testament sau ale Psalmilor, neincluse în corpus textului de edițiile critice moderne, conțin un adaos la ceea ce a fost scris, care, de cele mai multe ori, este inclus în Traducere sinodală.

niste manuscrisele sunt omise(sunt omise unele manuscrise): este dat atunci când un număr de copii ale Noului Testament sau ale Psalmilor, neincluse în corpus textului de edițiile critice moderne, nu conțin un adaos la ceea ce a fost scris, dar în unele cazuri această adăugare este inclusă în traducerea sinodală.

Text masoretic: text acceptat ca principal pentru traducere; se dă o notă de subsol atunci când, din mai multe motive textologice: sensul cuvântului este necunoscut, textul original este corupt - în traducere, trebuie să se abată de la transmiterea literală.

TR(textus receptus) - o ediție a textului grecesc al Noului Testament, pregătită de Erasmus din Rotterdam în 1516, pe baza listelor ultimelor secole ale existenței Imperiului Bizantin. Până în secolul al XIX-lea această ediție a servit drept bază pentru o serie de traduceri binecunoscute.

LXX- Septuaginta, traducere a Sfintelor Scripturi (Vechiul Testament) in greaca, realizata in secolele III-II. î.Hr Referințele la această traducere sunt date conform ediției a 27-a a Nestle-Aland (Nestle-Aland. Novum Testamentum Graece. 27. revidierte Auflage 1993. Stuttgart).

ABREVIERI UTILIZATE

VECHIUL TESTAMENT (VT)

Viața - Geneza
Exodus - Exodus
Leu - Levitic
Număr - Numere
Deut - Deuteronom
Is Nav - Cartea lui Iosua
1 Regi - Prima Carte a Regilor
2 Regi - 2 Regi
1 Regi - Prima Carte a Regilor
2 Regi - Cartea a patra a Regilor
1 Cronici - Prima Carte a Cronicilor
2 Cronici - A doua carte a Cronicilor
Iov - Cartea lui Iov
Ps - Psaltirea
Proverbe - Cartea Proverbelor lui Solomon
Eccles - Cartea Eclesiastului sau Predicatorul (Eclesiastul)
Isaia - Cartea profetului Isaia
Ier - Cartea lui Ieremia
Lamentations - Cartea Lamentations a lui Ieremia
Ezek - Cartea lui Ezechiel
Dan - Cartea lui Daniel
Os - Cartea Profetului Osea
Ioel - Cartea profetului Ioel
Am - Cartea profetului Amos
Iona - Cartea lui Iona
Mica - Cartea lui Mica
Nahum - Cartea profetului Nahum
Avv - Cartea profetului Habacuc
Hagai - Cartea profetului Hagai
Zah - Cartea lui Zaharia
Mal - Cartea profetului Maleahi

NOUL TESTAMENT (NT)

Matei - Evanghelia după Matei (Din Matei Evanghelia)
Mk - Evanghelia după Marcu (Din Marcu, Sfânta Evanghelie)
Luca - Evanghelia după Luca (Din Luca, Sfânta Evanghelie)
Ioan - Evanghelia după Ioan (Din Ioan sfânta Evanghelie)
Faptele Apostolilor - Faptele Apostolilor
Roma - Epistola către romani
1 Corinteni - Prima epistolă către Corinteni
2 Corinteni - A doua epistolă către Corinteni
Galateni - Epistola către Galateni
Efes - Epistola către Efeseni
Php - Epistola către Filipeni
Col - Epistola către Coloseni
1 Tesaloniceni - Prima epistolă către Tesaloniceni
2 Tesaloniceni - A doua epistolă către Tesaloniceni
1 Timotei - Prima epistolă către Timotei
2 Tim - 2 Timotei
Titus - Epistola către Tit
Evr. - Epistola către evrei
James - Epistola lui Iacov
1 Petru - Prima epistolă a lui Petru
2 Petru - A doua epistolă a lui Petru
1 Ioan - Prima epistolă a lui Ioan
Apocalipsa - Apocalipsa lui Ioan Teologul (Apocalipsa)

ALTE ABREVIERI

aplicația. - apostol
aram. - Aramaică
V. (secole) - secol (secole)
g - gram
ani(i) - ani(i)
cap. - capitolul
greacă - Limba greacă)
altele – antice
ebr. - ebraică (limbă)
km - kilometru
l - litru
m - metru
Notă - Notă
R.H. - Nașterea Domnului
Roma. - Roman
Sin. pe. - Traducere sinodală
cm - centimetru
Vezi vezi
Artă. - poezie
cf. - compara
acestea. - acesta este
t. - așa-zisul
h - oră

01 Dar Saul a aprobat uciderea lui. În acele zile a fost o mare persecuție împotriva bisericii din Ierusalim; și toți, cu excepția Apostolilor, au fost împrăștiați în diferite părți ale Iudeii și Samariei.
02 Iar oamenii evlavioși l-au îngropat pe Ștefan și au făcut o mare plângere pentru el.
03 Și Saul a chinuit biserica, intrând în case și târând bărbați și femei, i-a dat la închisoare.
04 Între timp, cei care erau împrăștiați au mers propovăduind Cuvântul.
05 Filip a venit deci în cetatea Samaria și le-a propovăduit pe Hristos.
06 Poporul a ascultat în unanimitate cele spuse de Filip, auzind și văzând ce minuni făcea.
07 Căci duhuri necurate au ieșit din mulți care erau stăpâniți de ele cu un strigăt mare, și mulți paralizați și șchiopi au fost vindecați.
08 Și era mare bucurie în cetatea aceea.
09 Și în cetate era un om, numit Simon, care mai înainte făcuse magie și uimise poporul Samariei, dându-se drept cineva mare.
10 Toți l-au ascultat, de la cel mai mic până la cel mai mare, zicând: Aceasta este puterea cea mare a lui Dumnezeu.
11 Și l-au ascultat pentru că i-a uimit multă vreme cu vrăjitorie.
12 Dar când au crezut pe Filip, care a vestit Împărăția lui Dumnezeu și Numele lui Isus Hristos, și bărbații și femeile au fost botezați.
13 Simon însuși a crezut și el și, fiind botezat, nu s-a îndepărtat de Filip; și, văzând marile puteri și semne care aveau loc, a rămas uimit.
14 Când apostolii care erau în Ierusalim, au auzit că samaritenii au primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan,
15 care, când au venit, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
16 Căci încă nu se pogorise asupra niciunuia dintre ei, ci ei fuseseră botezați numai în Numele Domnului Isus.
17 Apoi și-au pus mâinile peste ei și au primit Duhul Sfânt.
18 Dar Simon, văzând că Duhul Sfânt a fost dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit bani,
19 Spunând: Dă-mi și această putere, pentru ca oricine îmi pun mâna să primească Duhul Sfânt.
20 Dar Petru i-a zis: Lasă argintul tău să se piardă împreună cu tine, pentru că te-ai gândit să primești darul lui Dumnezeu pentru bani.
21 Tu nu ai nicio parte și soartă în aceasta, căci inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.
22 De aceea, pocăiește-te de acest păcat al tău și roagă-te lui Dumnezeu;
23 căci te văd plin de fiere amar și în legăturile nelegiuirii.
24 Iar Simon a răspuns și a zis: Roagă-te Domnului pentru mine, ca să nu-mi vină nimic din ceea ce ai spus.
25 Și, după ce au mărturisit și propovăduit Cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim și au propovăduit Evanghelia în multe sate ale Samariei.
26 Dar îngerul Domnului i-a zis lui Filip: Scoală-te și du-te la amiază, pe drumul care duce de la Ierusalim la Gaza, la cel care este gol.
27 S-a sculat și a plecat. Și iată, un soț etiopian, un famen, un nobil al lui Candace, regina Etiopiei, păzitorul tuturor comorilor ei, care a venit la Ierusalim să se închine,
28 S-a întors și, așezat pe carul său, a citit pe profetul Isaia.
29 Duhul i-a zis lui Filip: Vino și unește-te cu carul acesta.
30 Filip s-a apropiat și, când a auzit că citește pe proorocul Isaia, a zis: Înțelegi ce citești?
31 El a zis: Cum să înțeleg dacă nu mă îndrumă cineva? și l-a rugat pe Filip să vină și să se așeze cu el.
32 Iar pasajul din Scriptura pe care l-a citit a fost acesta: El a fost dus ca o oaie la sacrificare și ca mielul tace înaintea celor ce îl tund, așa nu-și deschide gura.
33 În umilirea Sa, judecata Lui a fost împlinită. Dar cine va explica generația Lui? căci viaţa lui este luată de pe pământ.
34 Și famenul a zis lui Filip: „Te rog să spui, despre cine vorbește proorocul aceasta? despre tine sau despre altcineva?
35 Filip și-a deschis gura și, pornind de la această Scriptură, i-a propovăduit despre Isus.
36 Între timp, continuând drumul lor, au ajuns la apă; iar famenul a spus: Iată apă; ce mă împiedică să fiu botezat?
37 Filip i-a zis: Dacă crezi din toată inima, poți. El a răspuns și a zis: Eu cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
38 Și a poruncit carului să se oprească și amândoi s-au coborât în ​​apă, Filip și famenul; și l-a botezat.
39 Și când au ieșit din apă, Duhul Sfânt a căzut peste famen și Filip a fost răpit de îngerul Domnului;
40 Dar Filip era la Asdod și, pe când trecea, a propovăduit Evanghelia în toate cetățile, până a ajuns la Cezareea.